„Mulţumesc, Adele, este o melodie minunată”, se poate citi printre sutele de comentarii elogioase la un videoclip YouTube care aduce un omagiu activistului conservator asasinat Charlie Kirk. Însă această melodie a fost generată de inteligenţa artificială (AI) şi nu are nicio legătură cu vedeta britanică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

AI poate acum crea melodii pe baza unor simple instrucţiuni textuale, imitând vocile unor artişti celebri, adesea fără ştirea acestora.

Omagii similare realizate cu ajutorul AI, publicate pe YouTube şi atribuite vedetelor precum Ed Sheeran şi Justin Bieber, au acumulat milioane de vizualizări şi mii de comentarii.

În multe cazuri, vocile seamănă puţin cu cele ale artiştilor originali, dar mulţi internauţi continuă să creadă şi să se intereseze de conţinutul fals generat de AI care inundă internetul, posibil datorită unor instrumente ieftine şi larg accesibile.

„Mă tem că ceea ce făcea internetul atât de cool la început, şi anume oameni cu adevărat ciudaţi şi creativi care făceau lucruri care îi pasionau pentru plăcerea lor, a dispărut. Acesta a fost înlocuit de conţinut mediocru creat de escroci care caută să câştige bani”, a declarat pentru AFP Alex Mahadevan, de la institutul specializat în mass-media Poynter.

„Suntem pe cale să devenim consumatori pasivi de „conţinut” şi nu mai suntem cetăţeni digitali activi şi conştienţi”, a adăugat el.

Politica YouTube impune creatorilor să menţioneze public utilizarea AI.

Însă această menţiune nu apare de obicei în mod vizibil, fiind adesea ascunsă în descrierea videoclipului, unde poate trece uşor neobservată.

Un nou grup generat de AI, numit The Velvet Sundown, a lansat albume şi a adunat peste 200.000 de ascultători pe un cont Spotify verificat. Pe reţelele sociale, grupul se descrie ca fiind „nici complet uman, nici complet maşină”.

Această tendinţă ridică întrebări delicate cu privire la faptul dacă asemănările vocale şi vizuale trebuie protejate prin drepturi de autor.

„Cred cu tărie că asemănarea unei persoane trebuie protejată împotriva reproducerii în instrumentele de AI. Acest lucru este valabil şi pentru persoanele decedate”, a declarat Mahadevan.

Lucas Hansen, cofondator al ONG-ului CivAI, consideră că o interdicţie totală este puţin probabilă, dar se aşteaptă la restricţii în domeniul comercial.

„Ar putea exista şi restricţii privind distribuţia, dar legile existente sunt mult mai puţin stricte în ceea ce priveşte conţinutul necomercial”, a declarat Hansen pentru AFP.

În iunie, Recording Industry Association of America a declarat că marile case de discuri au dat în judecată doi generatori de muzică, printre care Suno, pentru presupusă încălcare a drepturilor de autor.

Anul trecut, peste 200 de artişti, printre care Katy Perry şi Nicki Minaj, au scris într-o scrisoare deschisă adresată dezvoltatorilor de AI şi platformelor tehnologice că instrumentele de antrenare pe melodii existente „devalorizează munca noastră şi ne împiedică să fim remuneraţi în mod echitabil”.

Potrivit acestor artişti, „trebuie să ne protejăm împotriva utilizării abuzive a AI care fură vocea şi imaginea artiştilor profesionişti, încalcă drepturile creatorilor şi distruge ecosistemul muzical”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.