Casa de licitaţii Sotheby's a fost aleasă de administratorii moştenirii lui Karl Lagerfeld pentru a scoate la vânzare colecţiile sale din reşedinţele de la Paris - apartamentul din Quai Voltaire 17 (arondismentul 7), de la Louveciennes - o locuinţă opulentă înconjurată de un mare parc -, Provenţa şi Monaco, unde designerul avea un apartament în care nu locuia des, preferând Saint-Tropez, scrie presa franceză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Inventarul (care va dura două luni) va fi urmat de o vânzare la licitaţie a colecţiei din Monaco. Această primă vânzare va avea loc în semestrul doi din 2021 şi va sublinia legătura puternică a creatorului cu parincipatul şi familia regală. Va fi urmată de altele la Paris, la galeria Charpentier.

Vânzarea va acoperi o datorie de 32 de milioane de euro pe care o revendică Bercy. Estimarea activelor celebrului designer decedat pe 19 februarie 2019, mobilier şi imobile, reprezentând jumătate din datorie. 

Karl Lagerfeld a fost un îndrăgostit curios de lucruri frumoase. Toată viaţa a strâns obiectele pentru că avea oroare de vid, cu o anumită bulimie, înainte de a le revinde. De multe ori pentru a achita datoriile fiscale precum Château de Penhouët din Grand-Champ din Morbihan. 

În 1991, creatorul de modă şi-a vândut la Sotheby's colecţia de mobilier Memphis pentru care a fost unul dintre primii interesaţi, chiar înainte de cântăreţul David Bowie. Cele 133 de loturi, între care faimosul pat în formă de ring de box, Tawayara, de Masanori Umeda, pentru 1,5 milioane de franci. 

În 2000, el a încredinţat casei Christie's colecţia sa cu opere din secolul XVIII cumpărate la un preţ care totaliza 145 de milioane de franci la Monaco. În 2003, la Sotheby's Paris, a vândut conţinutul Art Deco al casei sale din Biarritz care totaliza 7 milioane de euro, dublul estimării iniţiale. 

După aceste vânzări, Karl Lagerfeld a continuat să cumpere noi obiecte, mai ales de design, fără a-l interesa dacă face o afacere bună. 

Karl Lagerfeld, 85 de ani, omul care a revitalizat casa Chanel, creator de geniu, personaj enigmatic şi designer exigent, a murit la 19 februarie 2019. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.