Galeria Gaep prezintă, la prima sa participare la târgul internaţional Art Paris, lucrări de mari dimensiuni realizate la finalul anilor ’80 de Mircea Stănescu - un grup de „uriaşi blânzi” ce exprimă tumultul interior al artistului în perioada comunistă - şi colaje recente ale lui Damir Očko care explorează limbajul ca instrument politic sau ca act de rezistenţă. Cea de-a 25-a ediţie Art Paris are loc între 30 martie şi 2 aprilie, în Grand Palais Éphémère, iar standul Gaep - singura galerie din România prezentă la această ediţie - se află în sectorul Promises, dedicat galeriilor tinere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru Mircea Stănescu, colajul a fost, în timpul regimului totalitar, mediul care exprima cel mai bine „o nemulţumire instinctivă, un reflex al unui existenţialism falit, ce purta stigmatul convulsiv al propagandei roşii.” Artistul şi-a canalizat această nemulţumire într-o serie de 26 de colaje de format mare, de peste 2,5 metri înălţime, cu o abordare de tip totul-este-posibil. Suprafaţa lucrărilor constă într-o acumulare de imagini din diverse surse, de la afişe de film şi tăieturi din reviste la cărţi poştale vechi, alături de alte materiale şi mici obiecte, uneori punctate de tuş, desene sau cuvinte scrise. Fiecare lucrare înfăţişează o siluetă umană într-o poziţie inconfortabilă: aplecată, împovărată, defensivă, chinuită sau înfricoşată. Ele sunt, de fapt, siluete-oglindă ale unor frământări interioare şi aspiraţii sufocate.

Realizate pe hârtie obişnuită, deteriorată odată cu trecerea anilor, lucrările au fost restaurate înaintea celei mai recente expoziţii personale a artistului la Gaep, „Meditation upon Measure” (2021), care a deschis calea pentru expoziţia muzeală Mircea Stănescu: „Insula clandestină” (2021-2022) la MNAC.

Damir Očko examinează prin practica lui complexitatea limbajului, coduri de control social, dimensiunea politică a corpului şi diverse forme de violenţă, fragilitate şi rezistenţă. Colajele selectate pentru Art Paris dezvoltă elemente vizuale şi conceptuale din filmele sale „DICTA I” (2017) şi „DICTA II” (2018).

În „DICTA I”, un bărbat cu machiaj teatral expresionist recită un poem al artistului - un text compus de Očko în manieră dadaistă după o scriere de Bertolt Brecht, „Writing the Truth: Five Difficulties”. În aparenţă, textul sună corect şi adevărat. În realitate, nu are niciun sens. Očko face astfel referire la situaţiile în care discursul politic fabrică o impresie de adevăr prin cuvinte.

„DICTA II” este construit în jurul unor „cuvinte de siguranţă” („safewords”) - coduri care semnalează o limită ce nu trebuie încălcată. Acestea formează fundalul sonor al filmului, în timp ce imaginile înfăţişează doi luptători de arte marţiale. Cuvintele sunt diferite, dar toate înseamnă acelaşi lucru: stop. Prin film şi prin colajele derivate din el, artistul aduce în discuţie limbajul fals, asamblând un vocabular cu un singur înţeles: „stop”.

Art Paris 2023 va reuni 134 de galerii din 25 de ţări. Participarea Gaep este sprijinită de ICR - Institutul Cultural Român.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.