Rubio le propune cubanezilor, într-o înregistrare video, aproape un apel la insurecţie, o ”nouă cale”, înainte ca Washingtonul să anunţe inculparea fostului preşedinte cubanez Raul Castro. ”Aveţi cu adevărat posibilitatea să alegeţi cine vă guvernează”

Rubio le propune cubanezilor, într-o înregistrare video, aproape un apel la insurecţie, o ”nouă cale”, înainte ca Washingtonul să anunţe inculparea fostului preşedinte cubanez Raul Castro. ”Aveţi cu adevărat posibilitatea să alegeţi cine vă guvernează”

Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio propune în mod direct populaţiei Cubei, într-o înregistrare video publicată pe reţele de socializare, o ”nouă cale” şi acuză liderii comunişti de furt, corupţie şi represiune, relatează AFP.

"Preşedintele (american Donald) Trump propune o nouă cale între Statele Unite şi o nouă Cubă (...), în care aveţi cu adevărat posibilitatea să alegeţi cine vă guvernează ţara şi să votaţi pentru a-l înlocui, dacă nu-şi face treaba bine", declară în acest mesaj - care este aproape un apel la insurecţie - secretarul de Stat american Marco Rubio.

Acest mesaj, pronunţat în limba spaniolă, a fost publicat înainte ca Departamentul american al Justiţiei să anunţe miercuri inculparea fostului preşedinte cubanez Raul Castro, în vârstă de 94 de ani.

"ABSOLUT TOTUL TRECE PRIN MÂINILE LOR"

"În prezent, Cuba nu este controlată de vreo revoluţie. Cuba este controlată de GAESA", continuă el, referindu-se la această întreprindere de stat controlată de către armata cubaneză, care deţine, în opinia sa, "active în valoare de 18 miliarde de dolari şi controlează 70% din economia cubaneză".

"Ei obţin profit de pe urma unor hoteluri, construcţii, bănci, magazine şi inclusiv a banilor pe care rudele voastre vi-i trimit din Statele Unite. Totul, absolut totul, trece prin mâinile lor", denunţă el.

Acest apel intervine în contextul unor tensiuni puternice între Washington şi Havana, şi unei crize economice şi energetice în această insulă caraibiană, după ce Donald Trump a semnat, la 28 ianuarie, un decret prin care ameninţa să impună taxe vamale ţărilor care vând petrol Cubei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră