Un bărbat în vârstă de 43 de ani, acuzat că şi-a ucis concubina cu un topor în timp ce aceasta dormea alături de unul dintre copiii cuplului, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru omor calificat cu premeditare. Potrivit anchetatorilor, sătmăreanul ascunsese toporul sub pat înainte să comită fapta, iar după ce a lovit-o pe femeie de două ori cu el în cap, a luat-o pe umăr şi, dată fiind reacţia copiilor săi, a aruncat-o pe podea, lovind-o cu picioarele, după care a plecat, îndreptându-se spre pădurea din localitate.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare informează că în 20 mai un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a finalizat cercetările şi l-a trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe un bărbat în vârstă de 43 de ani, pentru omor calificat, comis cu premeditare, asupra unui membru de familie.
Din probele administrate a reieşit că inculpatul şi-a premeditat fapta, în condiţiile în care, în seara de 4 mai 2026, înaintea comiterii faptei, a pus un topor sub patul în care dormea împreună cu concubina sa. Ulterior, în timpul nopţii, a lovit-o pe aceasta de două ori cu toporul în cap, provocându-i sângerare abundentă şi răni care au dus la decesul acesteia după trei zile.
"Prezentă la agresiune a fost şi fiica minoră a celor doi, în vârstă de 6 ani, care la momentul respectiv dormea în pat cu aceştia. Ulterior actului de agresiune comis, inculpatul a manifestat o atitudine lipsită de empatie, luând-o pe partenera lui pe umăr, iar din cauza opoziţiei copiilor lor, a aruncat-o pe podea, lovind-o cu picioarele, după care a părăsit imobilul şi s-a îndreptat spre pădurea din localitate", precizează anchetatorii.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost găsit după aproximativ cinci ore, la căutări fiind angrenaţi poliţişti de la IPJ Satu Mare, jandarmi şi poliţişti de frontieră.
Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluţionare către Tribunalul Satu Mare.
Urmărirea penală este făcută de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare.

























