Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV, a declarat, joi, la evenimentul de prezentare a grilei de toamnă a postului că noile programe reprezintă o balanţă echilibrată între divertisment şi informaţie, iar realizările din sezonul următor se bazează pe calitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vara este în mod normal o perioadă bună pentru telespectatorii noştri care petrec la mare, în concedii, dar pentru noi înseamnă cu totul altceva: multă muncă, pregătire pentru toamnă, aş spune cea mai emoţionantă perioadă pentru industria de televiziune", a mărturisit Alexandras Cesnavicius, care subliniază că este dificil de explicat în cuvinte ce înseamnă televiziune, pentru că la finalul zilei totul este despre poveşti, despre emoţii şi filme".

"Avem o grilă în care balanţa este echilibrată între informaţie şi divertisment. În ceea ce priveşte divertismentul, suntem pe gustul multora, cred că toată lumea poate găsi ceva de văzut pentru sine, avem show-urile care deja au clădit o relaţie puternică cu publicul, toate emisiunile vin cu elemente de prospeţime, încearcă să atingă noi niveluri de producţie. Am reuşit să găsim noi proiecte şi sunt fericit că acestea se potrivesc perfect cu noi ca lider de piaţă”, a precizat Cesnavicius.

Cesnavicius a punctat: "Credem în planificare pe termen lung, credem că trebuie să investim în calitate”, referindu-se la "Vlad", noul serial produs în prezent şi care va fi lansat în primăvara lui 2019, povestea Contelui de Monte Cristo, dar spusă din perspectivă contemporană. Este un proiect puternic pentru anul viitor, cu o producţie uimitoare, distribuţie şi idee puternice".

Serialul TV "Vlad", un thriller care respectă standarde cinematografice are o distribuţie formată din actorii Olimpia Melinte, Adrian Nartea, Andrei Aradits, Emilian Oprea, Diana Sar, Bebe Cotimanis, Aura Călăraşu, Dan Condurache şi Ion Haiduc. Dan Popescu, George Piştereanu, Victoria Răileanu, Ştefan Iancu, Ana Maria Bădilaş şi Tudor Oprişan completează distribuţia acestui serial şi punctează momentele esenţiale ale intrigii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.