„Les années argentiques” (anii argentici) este titlul acestei vânzări excepţionale şi inedite. Este pentru prima dată în istoria AFP când fotografii intrate în legendă sunt scoase la licitaţie, pe 3 octombrie, la Paris.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele 200 de imagini redau mai mult de 50 de ani de istorie franceză şi internaţională: de la eliberarea Parisului în 1944 la cea a lui Nelson Mandela în 1990, trecând prin marşul lui Martin Luther King la Washington în 1963, este marea Istorie care iese din arhivele Agenţiei France-Presse, potrivit francetvinfo.fr. 

„În toate aceste cutii aveţi un secol de Istorie din veacul al XX-lea”, a spus Marie Wolfrom, şefa Departamentului de documentare multimedia. Aproape 6 milioane de imagini, munca fotografilor agenţiei după 1944. 

Martin Luther King în 1963, la Washington
Martin Luther King în 1963, la Washington

Creată în 1835 de Charles-Louis Havas, AFP este astăzi una dintre cele mai mari agenţii de presă din lume. 1.700 de jurnalişti din care 450 fotografi redau informaţia zilnică la nivel naţional şi internaţional. Instituţia se deschide pentru marele public prin această sesiune de vânzări excepţională, organizată de Digard Auction. 

De la fotografia de actualitate la fotografia de artă

Unele dintre cele 200 de clişee puse în vânzare au intrat în legendă. Este cazul fotografiei cu trupul neînsufleţit al lui Che Guevara, realizată în 1967 în jungla boliviană de fotograful francez Marc Hutten. Cu ochii deschişi, un rictus, Che Guevara pare să-şi sfideze călăii pentru ultima dată. O imagine emblematică care a contribuit la crearea mitului. Mai puţin tragică, dar în acord cu actualitatea recentă, portretul lui Jean-Paul Belmondo, tânăr boxeur cu chipul plin de vânătăi, aminteşte de moartea actorului pe 6 septembrie. 

Prin această vânzare, fotografiile care au făcut actualitatea sunt propulsate la rang de opere de artă cu valoare inestimabilă. Puse în vânzare de la 500 de euro, unele dintre aceste fotografii ar putea stabili recorduri. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.