Jurnalistul Adelin Petrişor va părăsi Televiziunea Română după 11 ani, la fel şi prezentatorul de ştiri Daniel Coman, cei doi urmând să lucreze la recent înfiinţatul post Euronews România, a anunţat paginademedia.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei doi au fost admişi la concursul Euronews România, potrivit informaţiilor Paginademedia.ro. Conform aceloraşi surse, au participat în jur de 100 de jurnalişti la acest concurs, dintre care în jur de 10-15 au fost declaraţi „eligibili”.

Adelin Petrişor a declarat pentru sursa citată că urmează să părăsească TVR la sfârşitul lunii viitoare, pentru a se alătura echipei Euronews. La rândul lui, Daniel Coman a confirmat mutarea. 

Adelin Petrişor pleacă din TVR după 11 ani. 

La postul public, Adelin Petrişor a fost reporter special şi şef al secţiei Eveniment. A fost în mai multe zone de conflict din lume: Tripoli, în Libia, în Coreea de Nord, Irak, Afganistan şi Siria.

Daniel Coman a venit în Televiziunea Română în 2016, de la Observatorul Antenei 1. La postul public a fost reporter la secţia Economic, iar apoi prezentator. 

Euronews România este filiala mărcii Euronews, care va livra ştiri locale, regionale, naţionale şi internaţionale prin TV şi platforme digitale. Euronews va distribui conţinut către Euronews România, care va fi difuzat pe platformele mass media româneşti alături de conţinutul original produs de canalul local. Euronews România va utiliza preponderent conţinutul editorial al Euronews care se referă la Europa, în timp ce Euronews va prelua conţinutul realizat local în articolele referitoare la România.

Euronews este un canal de ştiri internaţional de top şi una dintre cele mai cunoscute şi mai de încredere mărci de ştiri care operează în întreaga Europă. La nivel mondial, Euronews este difuzat în 160 ţări şi distribuit în aproape 400 de milioane de case - inclusiv în 67% din
locuinţele din Uniunea Europeană şi Marea Britanie. În fiecare lună, Euronews ajunge la aproximativ 150 milioane de oameni, atât pe canale TV, cât şi platforme digitale, conform Global Web Index (Q1, 2020).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.