Actorul Claudiu Bleonţ va colabora cu TVR 2 pentru emisiunea „Femei de 10, Bărbaţi de 10”, difuzată de luni până joi, de la 16.40, pe care o va prezenta alături de Marina Almăşan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bleonţ îl va înlocui în rolul de coprezentator al emisiunii pe Mircea Radu, care va prezenta show-ul „Ie, Românie” de la Antena 1.

Marina Almăşan şi Claudiu Bleonţ au colaborat anterior pentru emisiunea „S-a-ntâmplat în România” (2008) .

„I-am încredinţat lui Claudiu, acum vreo 10 ani, prezentarea unui show de televiziune pe care îl produceam (da, am semnat şi emisiuni pe care le-au prezentat alţii). Titlul era «S-a-ntâmplat în România» şi programul aduna cele mai inedite întâmplări semnalate de presă, în decursul unei săptămâni. Protagoniştii erau aduşi, majoritatea, în direct, iar ştirile trăsnite erau comentate de vedetele TVR”, a spus Marina Almăşan.

Claudiu Bleonţ a mai colaborat cu Televiziunea Română ca prezentator al emisiunii „Duminica în familie” (2013), alături de Ramona Bădescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.