Academicianul Valeriu Cotea, preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei Române, oenolog cu o impresionantă carieră ştiinţifică naţională şi internaţională, dezvoltată de-a lungul a 60 de ani de activitate, a încetat din viaţă, în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 89 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Valeriu Cotea a fost ales membru corespondent al Academiei Române, în noiembrie 1990, şi membru titular, în septembrie 1993, susţinând discursul de recepţie cu tema ”Vinul în existenţa umană“, informează instituţia.

În perioada 1996-2008, a fost preşedintele Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei Române, iar din 2008 a fost ales preşedinte de onoare al acestei secţii.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

A fost unul dintre cei mai mari specialişti din România în domeniul viticulturii şi oeologiei, manifestându-se deopotrivă ca cercetător, practician de excepţie, teoretician şi creator de şcoală.

Valeriu Cotea a înfiinţat mai multe plantaţii viticole experimentale, colecţii ampelografice, care conţin descrieri amănunţite ale speciilor şi soiurilor de viţă de vie, a fondat o staţie pilot de vinificaţie şi un laborator de oenologie, menite să asigure formarea viitorilor specialişti. În acest scop a elaborat cursuri, manuale şi caiete de lucrări practice. 

Cercetările sale, considerate de referinţă în domeniul oenologiei din ţară şi din străinătate, au fost axate pe studiul indicilor oenologici şi utilitatea acestora în stabilirea autenticităţii şi caracterului de naturaleţe al vinului, pe studiul potenţialului oenologic al soiurilor de viţă de vie pe centre viticole şi podgorii. 

Activitatea sa de cercetare a fost concretizată în peste 500 de titluri, din care mai mult de jumătate sunt studii şi lucrări ştiinţifice. 

Timp de 25 de ani a lucrat în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV) din Paris, în calitate de expert, preşedinte al grupului de experţi ”Tehnologia vinului“, preşedinte al Comisiei de Oenologie şi vicepreşedinte al OIV. 

A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea, al Universităţii Bioterra din Bucureşti şi Universităţilor de Ştiinţe Agronomice şi de Medicină Veterinară din Bucureşti şi Cluj-Napoca.

A fost distins de patru ori cu premiul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului din Paris (1982, 1989, 2000, 2008), cu Médaille de la Ville d’Arbois (Franţa), Pionero de la Viticultura Mundial (Argentina), Confrade de Merito (Spania) şi Croix de Chevallier de l’Ordre du Mérit Agricole (Franţa). 

Preşedinţia României i-a acordat două distincţii naţionale: Steaua României în Grad de Cavaler (2000) şi Ordinul Naţional Serviciu Credincios în Grad de Cavaler (2003).

Academicianul Valeriu Cotea, născut pe 11 mai 1926, la Vidra, judeţul Vrancea, va fi înmormântat sâmbătă, la ora 12.00. La ceremonia care va avea loc la Iaşi vor participa Bogdan C. Simonescu, vicrepeşedinte al Academiei Române, membri ai Academiei Române - Filiala Iaşi, secretarul ştiinţific al Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Înmormântarea se va face cu gardă de onoare, asigurată de Garnizoana Iaşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.