Salt Bank, prima bancă românească 100% digitală, construită de la zero, a fost desemnată de Celent drept model de referinţă în 2025 pentru lansarea unei bănci digitale. Celent este una dintre cele mai prestigioase firme globale de cercetare şi consultanţă în tehnologie pentru instituţii financiare.
Prin obţinerea titlului „2025 Model Bank for Digital Bank Launch”, Salt devine totodată prima bancă din România premiată de Celent – o recunoaştere internaţională acordată băncilor care aduc inovaţie reală şi lansează cu succes noi modele de banking.
„Ne-am propus, de la început, să construim o bancă şi o aplicaţie frumoasă – plăcută vizual şi uşor de folosit, bună în sensul profund - umană, atentă la clienţi şi care să ofere soluţii reale, şi safe, cu tehnologie de ultimă generaţie şi funcţii de siguranţă care să protejeze oamenii, în timp real, exact atunci când sunt mai vulnerabili. Iar faptul că suntem prima bancă din România premiată de Celent arată că bankingul românesc poate deveni un model la nivel internaţional,” a declarat Gabriela Nistor, CEO Salt Bank
Celent este una dintre cele mai recunoscute voci în domeniul tehnologiei financiare. Cu o experienţă de peste 20 de ani, este parte a grupului GlobalData Plc şi oferă analize comparative, consultanţă strategică şi studii de caz aplicate pentru bănci şi fintech-uri din America de Nord, Europa şi Asia. Rapoartele şi instrumentele sale sunt folosite de liderii din industrie pentru modernizarea infrastructurii, migrarea către cloud sau alegerea celor mai potrivite soluţii tehnologice.
12 luni. Zero compromisuri. O bancă digitală completă.
Salt Bank s-a lansat în aprilie 2024, după un proces de dezvoltare de doar 12 luni. A fost construită complet de la zero, fără infrastructuri moştenite, cu o arhitectură cloud-native, gândită să permită viteză, stabilitate, scalabilitate şi dezvoltare continuă. A fost construită ca o bancă nativ digitală – nu doar o adaptare digitală, ci o experienţă care îmbină agilitatea unui fintech cu siguranţa unei bănci tradiţionale.
„Am pornit la drum cu parteneri de încredere, care au făcut posibilă lansarea rapidă şi solidă a modelului bancar complet digital pe care ni-l doream. Engine by Starling ne-a oferit o platformă tehnologică testată şi performantă, deja folosită cu succes în Marea Britanie, iar GFT Technologies a fost partenerul care a integrat soluţii fintech esenţiale şi a susţinut dezvoltarea aplicaţiei într-un ecosistem scalabil, modular şi pregătit pentru creştere. Aşa ne-am putut focusa pe ce contează: oamenii şi lucrurile pe care ei le aşteaptă de la banca lor,” a declarat Robert Anghel, Chief Business Officer, Salt Bank.
Clienţii au avut acces la un ecosistem complet: onboarding 100% digital, carduri multi-valută, portofele mobile, cashback, control avansat al cheltuielilor şi funcţii de economisire, încă de la lansare. În primele 10 zile, banca a depăşit 100.000 de utilizatori. Un an mai târziu, a anunţat un total de 400 de releasuri în aplicaţie şi peste 500.000 de clienţi – ceea ce o poziţionează în top 10 bănci din România după numărul de utilizatori.
În cel de-al doilea an de activitate, „ne propunem să păstrăm acelaşi ritm susţinut de creştere şi inovaţie, pentru a arăta că succesul din primul an nu a fost o întâmplare, ci rezultatul unei strategii bine gândite şi implementate,” a declarat Gabriela Nistor, CEO-ul băncii. Obiectivul este clar: depăşirea pragului de 700.000 de clienţi şi consolidarea celor trei piloni care definesc banca – frumos, bun şi safe – prin lansarea de noi produse care să ofere, în continuare, „banking, dar cum vrei tu”.

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.