Casa de avocatură Filip & Company a asistat băncile ING Bank România, ING Bank N.V. şi Raiffeisen Bank S.A. în legătură cu acordarea unei finanţări în valoare totală de 70 de milioane euro către grupul La Fântâna, furnizor consacrat de soluţii şi servicii moderne şi inteligente de hidratare, ce oferă de asemenea şi cafea împreună cu soluţii şi echipamente dedicate pentru prepararea acesteia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tranzacţia a fost structurată sub forma unui acord de facilităţi senior (Senior Facilities Agreement) şi are ca scop susţinerea activităţilor curente şi dezvoltării continue a grupului.

ING Bank România a acţionat în calitate de Aranjor Principal Mandatat, Bookrunner,  Coordonator şi Împrumutător Iniţial, Raiffeisen Bank a acţionat în calitate de Împrumutător Iniţial, iar ING Bank N.V. a acţionat în calitate de Agent şi Agent de Garanţii.

“ING Bank România a avut onoarea de a coordona această tranzacţie complexă pentru grupul La Fântâna, rezultat al unei colaborări excelente între toate părţile implicate.  Refinanţarea reprezintă un pas strategic important pentru companie, iar noi ne bucurăm să le fim alături într-o nouă etapă de consolidare a structurii de finanţare. Această tranzacţie reflectă angajamentul ING Bank România de a susţine companiile locale cu potenţial şi viziune, oferindu-le soluţii bancare complete şi adaptate cerinţelor specifice.”, a declarat Alina Voicu, Sector Head Commodities, Food & Agri ING Bank România.

Din echipa ING Bank au făcut parte Alina Voicu (Sector Head Commodities, Food & Agri) şi Raluca Kubinschi (Sector Execution Lead).

“Suntem încântaţi că echipa noastră a contribuit la acordarea unei finanţări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna, în calitatea noastră de Împrumutător Iniţial, alături de ING. Prin această tranzacţie, confirmăm încă o dată capacitatea noastră de a oferi soluţii personalizate pentru clienţi, în oricare din etapele de dezvoltare se află aceştia şi de a-i ajuta să îşi dezvolte afacerile.”, a declarat Alin Neacşu, Executive Director Large Corporate Raiffeisen Bank România.

Jasmine Katz (Senior Relationship Manager, Pharma and Consumer Department) şi Andreea Pistrui (Product Senior Banker, Finanţări Proiecte Achiziţii şi Infrastructură Publică) au coordonat tranzacţia în numele echipei Raiffeisen Bank România.

Ne bucurăm că am avut ocazia să fim din nou alături de echipele ING şi Raiffeisen şi le mulţumim pentru încredere şi colaborarea excelentă. Este un proiect în care de-a lungul timpului am asistat băncile în diverse etape de finanţare şi refinanţare şi suntem încântaţi să vedem acest business crescând. Tranzacţia a fost  complexă, multijurisdicţională şi finalizată într-un termen scurt datorită colaborării excelente între părţile implicate.”, a declarat Alexandra Manciulea, partener şi coordonator al departamentului de Banking & Finance din cadrul Filip & Company.

Echipa Filip & Company a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) şi Rebecca Marina (counsel) şi le-a inclus pe Camelia Ianţuc (senior associate), Raluca Biţă (associate) şi Sandra Danciu (associate).

Filip & Company are unele dintre cele mai dinamice şi experimentate practici de Banking şi servicii financiare, fiind clasată în primul eşalon de către prestigioasa publicaţie Legal 500. Echipa include specialişti cu o experienţă bogată şi de succes în tranzacţii complexe în domeniul pieţelor financiare, dobândită atât în tranzacţii interne cât şi internaţionale.

Filip & Company

Filip & Company este una din societăţile de avocatură de top din România care furnizează asistenţă de cea mai înaltă calitate în toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau care vizează România. Specializaţi în proiecte complexe care implică o abordare inovativă, avocaţii Filip & Company au experienţă elocventă în mai multe domenii, cum ar fi infrastructură şi concesiuni, fuziuni şi achiziţii, energie, drept societar, imobiliar, concurenţă, finanţări şi piaţă de capital dar şi dreptul muncii, protectia datelor cu caracter personal, protectia consumatorilor sau a mediului. De asemenea, firma de avocatură asigură asistenţă şi reprezentare în litigii şi arbitraje cu implicaţii semnificative pentru afacerile clienţilor. Mai multe detalii despre domeniile de expertiză şi echipa Filip & Company găsiţi pe www.filipandcompany.com.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.