DIGI Spain debutează la tranzacţionare pe bursele de valori din Spania, în urma unei oferte publice iniţiale de succes

DIGI Spain debutează la tranzacţionare pe bursele de valori din Spania, în urma unei oferte publice iniţiale de succes

Digi Communications N.V., una dintre principalele companii europene de telecomunicaţii, listată la Bursa de Valori Bucureşti, anunţă că acţiunile subsidiarei sale din Spania, DIGI Spain Telecom S.A.U. („DIGI Spain”), au intrat la tranzacţionare astăzi, 16 iulie 2026, pe bursele de valori din Spania, prin Sistemul de Interconectare Bursieră (Mercado Continuo), sub simbolul bursier „DIGIS”.

Listarea are loc în urma finalizării cu succes a ofertei publice iniţiale a DIGI Spain, prin care au fost atrase aproximativ 287 milioane de euro, în cadrul unei oferte primare şi secundare, suprasubscrisă de mai multe ori, ceea ce reflectă interesul puternic manifestat atât de investitorii instituţionali internaţionali, cât şi de cei locali. Valoarea ofertei poate fi majorată până la 330 milioane de euro în cazul în care agentul de stabilizare îşi exercită opţiunea de supra-alocare acordată de Digi România. Preţul ofertei a fost stabilit la 5,60 euro pe acţiune, ceea ce se traduce printr-o capitalizare bursieră iniţială a DIGI Spain de aproximativ 1,7 miliarde de euro.

Debutul pe bursă a fost marcat astăzi prin tradiţionalul sunet de clopoţel la Palatul Bursei din Madrid, eveniment la care au participat Marius Vărzaru, Directorul General (CEO) al DIGI Spain, şi Serghei Bulgac, Directorul General (CEO) al Grupului DIGI Communications, alături de membri ai Consiliului de Administraţie ai companiei, autorităţi şi reprezentanţi ai mediului social şi economic.

Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications, a declarat: „Această zi marchează un moment de referinţă în dezvoltarea DIGI Spania şi, mai presus de toate, reprezintă o dovadă a muncii remarcabile depuse de colegii noştri din Spania în ultimii ani. Prin dedicarea, ambiţia şi orientarea constantă către consumator, au pus bazele unuia dintre operatorii de telecomunicaţii cu cea mai rapidă creştere din Europa. Le suntem profund recunoscători clienţilor noştri pentru încrederea acordată. De asemenea, listarea de astăzi reflectă maturitatea şi dimensiunea pe care DIGI Spain le-a atins şi confirmă valoarea afacerii clădită de-a lungul timpului. În plus, demonstrează eficienţa strategiei Digi Communications de a dezvolta operatori de telecomunicaţii de top pe pieţele locale din Europa, prin investiţii durabile în infrastructură, eficienţă operaţională şi atenţie sporită la nevoile consumatorilor.

Astăzi este o zi extrem de importantă pentru noi. Intrarea DIGI pe piaţa bursieră spaniolă reprezintă un punct-cheie în parcursul companiei noastre şi un impuls puternic pentru consolidarea şi creşterea acesteia, care astăzi, graţie solidităţii modelului nostru de business, se bucură de încrederea investitorilor. Este un model bazat pe investiţii constante în infrastructura proprie, inovaţie tehnologică, eficienţă operaţională şi pe angajamentul de a le oferi clienţilor noştri cele mai bune servicii la cel mai bun preţ”, a subliniat Marius Vărzaru, CEO Digi Spain.

În urma finalizării ofertei, Digi Communications, prin intermediul Digi Romania S.A., deţine în continuare aproximativ 80% din capitalul social al DIGI Spain şi îşi păstrează controlul asupra companiei.

Fondurile atrase prin majorarea de capital vor susţine strategia de creştere pe termen lung a DIGI Spain, inclusiv dezvoltarea în continuare a infrastructurii proprii de telecomunicaţii şi extinderea bazei de clienţi pe una dintre cele mai competitive pieţe europene de telecomunicaţii.

DIGI Spain continuă să înregistreze o dinamică operaţională solidă, consolidându-şi poziţia de principal motor de creştere al Digi Communications. Subsidiara spaniolă conduce de 17 trimestre consecutive clasamentul portărilor nete pe serviciile fixe şi mobile, iar veniturile sale depăşesc deja 1 miliard de euro în ritm anualizat, după ce a încheiat anul 2025 cu 929 de milioane de euro. În primul trimestru din 2026, veniturile au crescut cu 16,4%, atingând 252,2 milioane de euro, cu o EBITDA ajustată de 50,6 milioane de euro. Reţeaua proprie de fibră optică acoperă 14,2 milioane de gospodării, având ca obiectiv atingerea a circa 21 de milioane pe termen mediu. Totodată, aceasta a fost desemnată cea mai rapidă reţea de internet de bandă largă din Spania de către Ookla timp de cinci ani consecutivi, iar compania oferă în prezent locuri de muncă pentru 11.721 de persoane. Mai mult, în T1 2026, Digi Spania şi-a majorat cu 25,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent numărul total al unităţilor generatoare de venituri (RGU), până la 11,4 milioane. Serviciile de telefonie mobilă au ajuns la 7,6 milioane RGU, în creştere cu 21,5% comparativ cu primul trimestru din 2025, iar serviciile de internet fix au crescut cu 30,4%, până la 2,8 milioane RGU, menţinând ritmul puternic de dezvoltare comercială pe piaţa din Spania.

Pentru anul 2026, DIGI Spain estimează venituri cuprinse între 1,04 şi 1,085 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creştere anuală între 11,9% şi 16,8% comparativ cu 2025, susţinută de extinderea continuă a bazei de clienţi şi de investiţiile în infrastructura proprie de telecomunicaţii.

Acţiunile DIGI Spain sunt admise la tranzacţionare pe bursele de valori din Barcelona, Bilbao, Madrid şi Valencia, prin Sistemul de Interconectare Bursieră (Mercado Continuo). Barclays, UBS şi Banco Santander au acţionat în calitate de coordonatori globali ai ofertei publice iniţiale, alături de BNP Paribas, Citi, BBVA, CaixaBank şi ING, iar Rothschild & Co a fost consultantul financiar independent al companiei.

În prezent, Digi Communications este prezentă pe pieţele de telecomunicaţii din România, Spania, Italia, Portugalia, Belgia şi Marea Britanie. Deşi România rămâne cea mai mare şi profitabilă piaţă a Grupului, Spania a devenit principalul său vector de creştere, reflectând implementarea cu succes a strategiei pe termen lung a DIGI de a construi operatori de telecomunicaţii de top la nivel european.

Despre Digi Communications N.V.

Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de telecomunicaţii Digi România, liderul pieţei de televiziune cu plată şi servicii convergente de bandă largă din România, cu operaţiuni în Spania, Italia, Portugalia, Regatul Unit şi Belgia. Înfiinţată acum mai bine de 30 de ani, compania operează în România şi Spania o reţea extinsă şi avansată de fibră optică. DIGI aduce pe piaţă cele mai accesibile servicii de comunicaţii electronice, atât în domeniul comunicaţiilor fixe, cât şi în cel al comunicaţiilor mobile. De-a lungul timpului, acest avantaj competitiv a devenit un beneficiu pentru milioane de clienţi, care au obţinut acces mai rapid şi mai accesibil la servicii de înaltă calitate.

Digi Communications NV este o companie publică listată pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti.

viewscnt
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.
Recomandările editorilor
Ultima oră