Închiderea oficială de către Comisia Europeană a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România şi Bulgaria este un act de justeţe şi recunoaştere a progreselor ţării noastre din ultimii ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Încetarea acestei perioade de 16 ani, în care am fost monitorizaţi prin MCV, poate nedrept de îndelungată, confirmă traiectoria ireversibilă a României în ceea ce priveşte combaterea actelor de corupţie şi consolidarea statului de drept.

Consider semnificativ faptul că la acest succes a contribuit esenţial PNL, care a condus Ministerul Justiţiei în momentul recomandării iniţiale a Comisiei Europene privind  încetarea monitorizării MCV pentru România. Astfel, încă din noiembrie anul trecut, CE a reiterat că demersurile implementate de ţara noastră sunt concludente şi suficiente în ceea ce înseamnă îndeplinirea angajamentelor din cadrul MCV, asumate la momentul aderării la Uniunea Europeană.

Potrivit raportului final legat de monitorizarea MCV, reformele din domeniul judiciar au fost transpuse în practică eficient, prin adoptarea de către Parlament şi promulgarea de către preşedintele Klaus Iohannis a noilor legi ale justiţiei. În consecinţă, Comisia Europeană a concluzionat că pachetul legilor justiţiei este coerent, sustenabil şi asigură în mod corespunzător independenţa sistemului judiciar.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost instituit în anul 2007, în momentul aderării României la UE, ca instrument viabil privind armonizarea acţiunilor noastre de reformare a  sistemului judiciar şi de combatere eficientă a corupţiei cu directivele europene în materie.

În acest context, apreciez că decidenţii europeni trebuie să adopte o decizie similară şi în ceea ce priveşte aderarea României la Spaţiul Schengen, având în vedere circumstanţele realiste care justifică prezenţa noastră în această zonă europeană de liberă circulaţie.

Deputat PNL Teleorman,

MARIA STOIAN

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.