Compania WebEye, furnizor de soluţii telematice pentru transportatori, anunţă atingerea pragului de 60.000 de soluţii active în Europa, majoritatea beneficiarilor fiind companii din domeniul transportului de mărfuri. În economia grupului, WebEye România are aproape 13.000 de soluţii active şi rămâne cu cea mai bună performanţă în grup, după WebEye Ungaria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Oricum ai privi lucrurile, 13.000 este o cifră onorabilă. 60.000 este deja o performanţă care ne dă motive să fim mândri. Pentru noi aceste cifre înseamnă sute de ore de negocieri şi de muncă pentru implementarea soluţiilor noastre şi în acelaşi timp dovada aprecierii, de către clienţi, a ceea ce facem. Suntem pe drumul cel bun şi vrem să rămânem pe această traiectorie, ţinta noastră pentru acest an fiind o creştere cu peste 20% a numărului unităţilor active”, a declarat Levente Gall, directorul general al WebEye pentru Europa Centrală şi de Est.

WebEye a început anul 2018 în forţă, lansând o nouă soluţie, Truck Navigator, un instrument prietenos cu şoferii, care le simplifică misiunea. Astfel, cu ajutorul soluţiei, şoferii primesc o multitudine de informaţii, în timp real, despre evenimentele care le afectează ruta.

Truck Navigator a fost special conceput pentru managementul flotelor profesionale, softul fiind disponibil pe telefoane mobile şi tablete, într-un format intuitiv, simplu de urmărit, informaţiile fiind prezentate în 19 limbi.

De asemenea, în România, WebEye a semnat un contract cu FAN Courier, pe cinci ani, care prevede dotarea cu sisteme WebEye a flotei companiei de curierat.

În România, WebEye are drept clienţi transportatori cu flote de diferite mărimi care au în comun dorinţa de a-şi eficientiza operaţiunile, motiv pentru care au implementat soluţiile telematice.

WebEye Telematics Group

WebEye Telematics Group se ocupă cu dezvoltarea soluţiilor de telematică - şi WebEye International, divizia comercială care include filialele companiei din 14 ţări europene. În 2017, grupul a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de peste 14 milioane de euro. Serviciile bazate pe tehnologia GPS/GPRS – “Soluţiile WebEye” sunt un instrument indispensabil companiilor de transport, expediţie şi logistică pentru eficientizarea activităţii şi reducerea costurilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.