Conform raportărilor financiare finale, peste 17,54 miliarde de lei au fost viraţi la bugetul statului român în 2020 de companiile BAT, JTI, PMI şi Imperial Tobacco, care deţin peste 90% din piaţa legală a ţigaretelor. Suma reprezintă accize, TVA şi alte taxe şi contribuţii, sectorul tutunului devenind cel mai solid contribuabil în perioada pandemiei, în condiţiile scăderii veniturilor provenite din sectorul energetic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Cele aproape 10 miliarde de lei plătite de BAT la bugetul de stat într-una dintre cele mai incerte perioade din istoria recentă sunt cea mai bună dovadă a contribuţiei BAT la economia României. Ne dorim să consolidăm acest parteneriat şi să creăm un viitor mai bun pentru toţi şi de aceea vom continua să oferim consumatorilor români produse cu risc redus şi să investim în dezvoltarea celor peste 3.000 de colegi din România, a fabricii noastre de la Ploieşti, a doua cea mai mare a grupului din Uniunea Europeană. De asemenea, le rămânem alături celor peste 30.000 de parteneri comerciali din HoReCa şi retail, dar şi celor din mediul cultural, prin susţinerea evenimentelor de anvergură derulate de aceştia. Pentru a reuşi este însă nevoie de un cadru fiscal echilibrat pentru toate categoriile de produse cu nicotină, care poate genera acea predictibilitate atât de necesară unei dezvoltări economice solide”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic şi Relaţii Publice al Ariei Europa Centrală şi de Sud în cadrul BAT.

„Într-o perioadă în care multe sectoare ale economiei au fost afectate grav, noi am continuat să muncim, să plătim taxele, să investim şi să susţinem comunitatea. Fabrica JTI din Bucureşti investeşte 60 de milioane de euro în următorii trei ani pentru modernizarea capacităţilor de producţie. Din 2010, iniţiem anual campanii publice anti-contrabandă, în parteneriat cu autorităţile. Recent, am lansat o nouă campanie, cu mesajul „Contrabanda e boală grea!”, care se derulează în regiunile de frontieră şi în Bucureşti, în outdoor, online şi la TV, în parteneriat cu Vama, Poliţia de Frontieră şi Poliţia Română. De asemenea, vom continua programele sociale şi culturale, pe care le susţinem de mai bine de 20 de ani în România, indiferent de contextul economic sau dificultăţile cu care ne-am confruntat în planul reglementării”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.

„Într-un an fără precedent, caracterizat de criză şi incertitudini, am demonstrat că suntem o industrie puternică şi adaptabilă, pe care statul s-a putut baza. Am continuat să ne desfăşurăm activitatea, punând oamenii şi siguranţa lor pe primul loc, şi doar în ultimul an investiţiile Philip Morris International au ajuns la aproape 100 de milioane de dolari. Philip Morris şi-a luat un angajament faţă de România şi ne dorim să-l menţinem pe termen lung. Din 2017, până în prezent, 500 de milioane de dolari au fost investiţi în fabrica noastră din Otopeni. În perioada 2022-2023, PMI va mai investi peste 100 de milioane de dolari şi va continua să dezvolte capacităţi de producţie pentru a acoperi piaţa internă şi externă, dar şi pentru a avea un impact cât mai redus asupra mediului. Pentru a continua aceste investiţii şi a avea o evoluţie ascendentă a pieţei legale, este însă nevoie de predictibilitate fiscală şi de un cadru de reglementare corect pentru toţi actorii economici”, a declarat Dragoş Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

„România este o piaţă importantă pentru Imperial Tobacco. Astfel, compania investeşte, an după an, cu o rată mai mare decât rata creşterii afacerii în sine. Avem planuri ambiţioase de dezvoltare şi pentru anii care urmează. Pentru ca acestea să se materializeze, avem convingerea că politicile fiscale trebuie să aibă în vedere atât bugetul de stat, cât şi situaţia economică generală, pentru a evita şocurile din piaţă. O agendă clară din partea autorităţilor - în termeni de stabilitate, predictibilitate si coerenţă - dublate de măsuri coordonate de reducere a comertului ilicit pot genera venituri bugetare superioare, atât de necesare în această perioadă.”, a declarat Adrian Pirau, Market Manager, Imperial Tobacco Distribution Romania.

Pe plan local BAT, JTI, PMI şi Imperial Tobacco angajează direct aproape 5.000 de salariaţi, având în România trei fabrici. România este al treilea producător european de ţigarete, după Germania şi Polonia. Potrivit INS, în 2020 totalul exporturilor a fost de peste 1,3 miliarde euro, contribuţia pozitivă a tutunului la balanţa de plăţi fiind de circa un miliard de euro. Pentru primul semestru din 2021, datele MADR transmise presei arată că produsele din tutun se află în topul exporturilor agro-alimentare, pe locul al doilea, după porumb, cu aproape 595 milioane de euro.

Cele circa 3,7 miliarde de euro (calculat la rata de schimb leu/euro pentru acciza anului 2020, stabilită de Banca Centrală Europeană la 1 octombrie 2019) plătite bugetului de stat de către industria tutunului în 2020 reprezintă echivalentul a peste 10% din cuantumul PNRR. Pentru a putea continua în acelaşi ritm, producătorii solicită asigurarea predictibilităţii fiscale pe termen mediu, prin adoptarea din vreme a unui nou calendar de accizare.

Într-un scenariu optimist luat în calcul de ASPES (Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale), sectorul tutunului ar putea contribui la economia românească în viitorul apropiat cu 5,7 miliarde de euro anual, ceea ce ar însemna 2,56% din Produsul Intern Brut (PIB), dacă nu ar mai fi introduse noi restricţii pentru piaţa legală, cadrul fiscal ar fi predictibil, iar comerţul ilegal nu ar depăşi 10%.

viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.