Preşedintele partidului RE:START ROMÂNIA Ramona Ioana Bruynseels a adresat o scrisoare deschisă reprezentanţilor marilor companii din România, multinaţionale sau cu capital autohton.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

                                             

SCRISOARE DESCHISĂ

 

Stimaţi domni/Stimate doamne CEO, Directori Generali, Reprezentanţi ai acţionariatului,

           

Fac un apel către reprezentanţii marilor companii din România, multinaţionale sau cu capital autohton, spre a veni în sprijinul României şi al cetăţenilor săi.

Traversam o perioadă de încercare pt mediul de afaceri, însă mai presus de profit, sunt viaţa şi viitorul nostru!

Dincolo de criza sanitară pe care o trăim deja, ne este din ce în ce mai clar că România va trece, la rândul ei, printr-o situaţie de criză economică generată de stoparea activităţii economice a unui număr mare de companii şi implicit, de disponibilizarea unui număr semnificativ de angajaţi.

În ciuda măsurilor de prevenire şi combatere a infectării, a măsurilor de susţinere a mediului de afaceri luate de Guvernul României, se estimează că impactul acestei perioade va fi unul devastator dacă fiecare individ şi fiecare companie din România nu se mobilizează în spiritul responsabilităţii sociale.

Regulile respnsabilităţii, loialităţii şi respectului datorat comunităţilor ne îndeamnă ca atâta vreme cât o companie îşi desfăşoară activitatea în România, aceasta are datoria morală faţă de locuitorii acestei ţări ca la greu, să ofere ajutor. Da, profitul unora dintre companiile dvs va scădea sau chiar nu va exista în urmatoarele luni, un lucru regretabil şi care ne dorim să fie redresat cât de repede pentru binele tuturor.

În acelaşi timp însă, unele spitale din România nu sunt echipate corespunzător, pe piaţă nu mai există produse de dezinfecţie şi protecţie, oamenii au fost disponibilizaţi şi nu ştiu cu ce vor trăi, seniorii au nevoie de ajutor pentru a putea sta izolaţi. Si răul încă nu s-a produs în integralitatea sa.

Da. Companiile dumneavoastră au contribuit foarte mult la dezvoltarea României prin realizarea investiţiei, oferirea de locuri de muncă, transfer de know-how, inovaţie, CSR. Vă suntem recunoscatori pentru asta!

În acelasi timp însă, companiile dumneavoastră au fost profitabile şi au reuşit să se dezvolte activând în România, beneficiind de forţa noastră de muncă, de infrastructura noastră - aşa cum este ea, de materia primă din România, de ajutor de stat (acolo unde e cazul), facilităţi fiscale şi alte forme de sprijin.

Din acest profit, acum, în vreme de pericol asupra vieţii cetăţenilor şi a economiei româneşti, vă rugăm să oferiţi o parte României, în orice forma potrivită strategiei şi principiilor dumneavoastră.

Cum puteţi face asta?

            ⁃        donaţii băneşti sau cu produse sanitare, echipamente oferite spitalelor şi entităţilor care gestionează criza de coronavirus;

            ⁃        acolo unde este posibil, convertirea/redirecţionarea producţiei. Chiar dacă toate produsele îşi au utilitatea lor, ţara are nevoie disperată acum de anumite produse. Acolo unde puteţi adapta liniile de producţie, vă rugăm să o faceţi.

            ⁃        oferirea de spaţii şi resurse de carantinare şi tratament;

            ⁃        continuitatea activităţii economice, în limita respectării regulilor impuse de starea de urgenţă. Nu ne putem permite oprirea întregii activităţi economice;

            ⁃        punerea la dispoziţie de voluntari instruiţi pentru livrarea de alimente şi alte produse seniorilor;

            ⁃        îngheţarea plăţii ratelor pentru creditele bancare ale cetăţenilor care au nevoie de această măsură, fără dobânzi penalizatoare şi cu costuri rezonabile, de bună-credinţă, adaptate unei perioade de criză majoră etc;

            ⁃        ieftinerea alimentelor de bază, astfel încât fiecare cetăţean al României să aibă garantat un trai decent, indiferent de ponderea veniturilor acestuia.

            ⁃        plafonarea preţului alimentelor şi a medicamentelor, eliminarea speculei;  

            ⁃        punerea la dispoziţia Guvernului României şi cetăţenilor României de platforme online de comunicare şi educare;

            ⁃        orice alte măsuri menite a salva vieţi, a sprijini cetăţenii în această perioadă de izolare, a micşora impactul crizei economice;

            ⁃        sprijinirea ONG-urilor care pot avea impact pozitiv în această perioadă.

Puterea mediului de afaceri poate fi una covărşitoare în momente de răstrişte.

România are nevoie de solidaritatea şi loialitatea dumneavoastră! O adevărată strategie de Corporate Social Responsibility presupune intervenţie promptă atunci când este nevoie!

Sunt convinsă că specialiştii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, Concordia, Consiliul Investitorilor Străini, AmCham, AHK, AOAR, INACO, impreună cu celelalte mari Camere de Comerţ active în România şi alte organizaţii vor putea veni cu un plan concret de implicare socială a companiilor reprezentate în cadrul lor, aşa cum au făcut-o şi în alte dăţi.

În măsura în care acest lucru se întâmplă, vă adresez rugămintea să ne comunicaţi public măsurile luate astfel încât cetăţenii României să poată recunoaşte companiile cărora le pasă cu adevărat de România.

 

Vă mulţumesc şi vă asigur de întreaga mea consideraţie!

 

Ramona Ioana Bruynseels,

Preşedintele Partidului RE:START ROMÂNIA

 

viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.