Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea nr.293/3 noiembrie 2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, în urma votării, în Parlament, a proiectului de lege iniţiat în acest sens de parlamentarii coaliţiei majoritare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actul normativ, al cărui coiniţiator sunt, aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, platformă complexă şi programatică, care va avea un rol determinant în prevenirea şi tratarea acestei afecţiuni. Planul se va implementa în perioada 2023-2030, fiind principalul document de politică publică ce fundamentează măsurile de prevenire şi combatere a cancerului la nivel naţional.

Potrivit Legii, Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România se actualizează în funcţie de rezultatele obţinute şi în acord cu direcţiile strategice din domeniul prevenirii şi combaterii cancerului, stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi la nivelul Uniunii Europene.

Consider apreciabil că toţi cetăţenii români care se află pe teritoriul României, au domiciliul sau reşedinţa în România, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, precum şi străinii şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România, vor avea, prin această lege, dreptul garantat de stat la pachetul de servicii medicale şi de susţinere psihologică, cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului. Acestea conţin servicii medicale de prevenire, diagnostic şi tratament al cancerului, servicii de îngrijire, inclusiv îngrijiri paliative, servicii de psiho-oncologie, onconutriţie şi oncofertilitate, servicii sociale şi indemnizaţii lunare de hrană.

Planul va fi finanţat, în principal, de către Ministerul Sănătăţii, de la bugetul de stat, suma aprobată anual pentru finanţarea planului naţional fiind de cel puţin 20% din totalul fondurilor aprobate pentru desfăşurarea programelor de sănătate la nivel naţional de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Demn de remarcat este faptul că sumele alocate Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România nu pot face obiectul unor rectificări negative, cu excepţia unei situaţii de forţă majoră, ce impune suplimentarea sumelor destinate exclusiv tratamentului curativ de cancer. Sunt convinsă că eforturile Guvernului condus de prim-ministrul liberal, Nicolae Ciucă, de a facilita accesul pacienţilor oncologici la tratament şi la celelalte servicii medicale necesare în acest scop, vor fi maximizate exponenţial odată cu aplicarea acestei legi.

 

Deputat PNL Cluj

CRISTINA BURCIU

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.