Cu o piaţă tot mai deschisă spre noi soluţii, am devenit atenţi la sursele şi resursele folosite. În materie de încălzire, sistemele alternative sunt un mare interes. Sunt vizate modalităţile eficiente de a încălzi, reducând costuri, amplificând însă confortul şi mulţumirea. Din această categorie face parte şi termoşemineul pe peleţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Când vine vorba de a compara un termosemineu pe peleti şi alte sisteme de încălzire putem spune că peletii sunt alternativa mai ieftină faţă de alţi combustibili. Peletii sunt eficienţi şi mai ieftini decât lemnul. Descoperim în rândurile următoare de ce un astfel de sistem este dorit de către cei care încep să facă schimbările aferente pentru următoarele sezoane reci.

Termoşemineul pe peleţi şi ce îl recomandă

Aceste rămăşiţe lemnoase, deshidratate şi comprimate sunt cunoscute pentru puterea calorică mare, la costuri mici. Încălzirea pe bază de peleţi este aşadar convenabilă şi comodă. Emisia de fum la ardere este una redusă, deci cu atât mai bine.

Cât despre achiziţia în sine a acestui tip de combustibil, există în magazinele de profil şi peste tot pe piaţă saci de peleţi, în cantităţi diverse. Aşadar pot fi cumpăraţi la fel de uşor. Totuşi randamentul în sine al sistemului depinde de termoşemineul ales, iar în acest sens magazinul de specialitate Bricolaj Market vine cu oferte. În catalogul de produse aici se regăsesc sisteme de încălzire de tip termoşeminee pe peleţi de la Biodom, Ferroli, Fornello şi Alfa Plam.

Interesant este că faţă de clasicele variante de termoşeminee de acest gen, aici descoperim variante ce nu impun spre exemplu o cameră tehnică pentru a monta acest sistem. I se pot asocia boilere pentru apă caldă, se pot conecta cu termostat de ambianţă pentru controlul temperaturilor. Sistemul achiziţionat vine la pachet cu tot ce trebuie, pompă, vas de expansiune, presostat şi grup de siguranţă. Un alt avantaj este că aceste tipuri de termoşeminee sunt uşor de folosit, cu panou digital de comandă, arzător cu autocuratare, printre altele.

În funcţie de producător, astfel de termoşeminee cum regăsim la https://www.bricolajmarket.ro aduc în atenţia publicului o generaţie modernă de sisteme de încălzire pe bază de peleţi. Astfel, au ardere ecologică şi eficientă, sistem de control facil, totul sub un design modern.

La achiziţia unui astfel de termoşemineu garanţia este de 3 ani.

Peletii, resursă ecologică

Din punct de vedere al resursei în sine, peleţii sunt resursă ecologică cu multiple avantaje. Costurile de încălzire pot fi reduse cu până la 30% faţă de cei care folosesc centrală pe gaz.  Nu au nevoie de manipulare aparte, tăiere, depozitare etc. precum se întâmplă cu lemnul. Nici nu impun dificultate întrucât cântăresc cu mult mai puţin faţă de lemn. Oricine s-ar descurca să alimenteze termoşemineul cu peleţi, oricine va găsi ca fiind ceva uşor în a cumpăra acest combustibil.

Suntem limitaţi în a instala acest tip de sistem de încălzire? Trăim după sterotipuri aşadar vom corela automat ideea de centrală pe lemne spre exemplu cu ceea ce înseamnă traiul la casă. Da, pentru că se impune nevoia unei camere tehnice. Nu însă şi în cazul termoşemineelor pe bază de peleţi. Sunt sisteme ideale acolo unde nu există o reţea de gaz spre exemplu, dar pot fi la fel de bine soluţii pentru apartamente sau alte spaţii comerciale.

Sunt atât de eficiente încât pot asigura în mod independent toată căldura casei, precum şi apa caldă. Destul de rentabil desigur.

Ce şi cum cumpăraţi

Sunt recomandate magazinele de specialitate, cum este Bricolaj Market. Fiind un sistem de încălzire în baza căreia veţi lăsa încălzirea optimă a locuinţei este firesc să vă doriţi randament ridicat. Termoşemineul ales ţine cont de suprafaţa locuinţei, spaţiului ce trebuie încălzit, de putere, de aspecte ce vă convin privind funcţionarea şi alimentarea. Sfatul specialiştilor vine numaidecât, iar consilierea poate fi relevantă pentru cei care nu sunt decişi asupra tipului de termoşemineu pe care şi-l doresc.

Bricolaj Market deţine variante de termoşeminee pe peleţi şi găsiţi foarte bine şi diversitate de puteri, dar şi de preţuri. În unele cazuri sunt disponibile mai multe tipuri de culori. În orice caz, în cadrul magazinului online sau offline veţi găsi tot ce este nevoie să vă ajute să luaţi o decizie, de la informaţii detaliate, tehnice, la variante de producători.

Undeva între sistemele ce se bazează pe resurse regenerabile şi cele clasice pe gaz sau lemne, termoşemineele pe peleţi sunt cu un randament superior, la costuri mici, au o autonomie generoasă şi astfel investiţia în acestea îşi merită toţi banii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.