Deşi nu a luat încă sfârşit, cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Filmului European a atins mai multe recorduri: 85 de filme, din 29 de ţări, cel mai mare număr de evenimente conexe (13), cel mai mare număr de secţiuni speciale (4), cel mai mare număr de săli de proiecţie în Bucureşti şi cele mai multe ediţii locale (5, în municipiile Baia Mare, Cluj-Napoca, Tg Mureş, Hunedoara şi Timişoara).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai mult decât atât, pentru prima dată în istoria festivalului, au fost acordate nu unul, ci două premii de popularitate: pentru lungmetraj – filmului Mica Anglie (Grecia, 2013), şi pentru scurt- şi mediumetraj – filmului Ecouri (Republica Moldova, 2015).

Ediţia din Bucureşti s-a încheiat duminică, 15 mai, iar în cele 10 zile de proiecţii cei peste 5200 de spectatori au avut prilejul să vadă producţii cinematografice în 8 săli: Cinema PRO, Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Institutul Cultural Român, Centrul Ceh, Institutul Cervantes, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso” şi Spaţiul Public European. Dar ediţia  bucureşteană a oferit nu doar filme, ci şi întâlniri cu cineaşti, premiere naţionale, expoziţii foto, ateliere pentru tineri şi spectacole de muzică şi imagine.

Tot duminică s-a încheiat şi prima ediţie a FFE din Baia Mare, cu un bilanţ de 800 de spectatori în sala Teatrului Municipal. Municipiul Baia Mare a fost inclus în constelaţia ediţiilor locale pentru a marca participarea sa în competiţia Capitală Culturală Europeană 2021, împreună cu Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara. Oraşul câştigător va fi anunţat în luna septembrie, când se va fi încheiat procesul de selecţie. Detalii aici: https://ffe.ro/Festival/Capitala-European%C4%83-a-Culturii-2021.html

Pe scurt, cele mai importante evenimente ale ediţiei din Bucureşti au fost:

·      Expoziţia Stop Cadru a artistului Silviu Gheţie, de fotografii realizate în ultimii douăzeci de ani pe platourile de filmare ale unor titluri de referinţă ale cinematografiei româneşti.

·      Două seri de dezbateri cu actorul danez Lars Ranthe, despre tehnicile actoriceşti dar şi despre rolul artei asupra înţelegerii realităţii. Lars Ranthe a răspuns întrebărilor publicului prezent la proiecţiile filmelor Comunitatea (Danemarca, 2016) şi Vânătoarea (Danemarca, 2011), din a căror distribuţie a făcut parte.

·      Actorul Levente Molnár, din distribuţia filmului de Oscar Fiul lui Saul (Ungaria, 2015), a fost o altă prezenţă remarcabilă, caldă şi autentică, la dispoziţia publicului din Baia Mare (la seara de gală), şi la Bucureşti, după proiecţia filmului.

·      Participarea echipelor de producţie la proiecţii au prilejuit sesiuni de întrebări şi răspunsuri apreciate de public. Ne-am bucurat de prezenţa lor la scurtmetrajele din Republica Moldova, scurtmetrajele tinerilor regizori români, la proiecţia filmelor Rapsodia bulgară (Bulgaria, 2014) şi Dincolo de calea ferată (România, 2016).

·      Hotel Dallas (România, 2016) a avut premiera naţională la FFE în prezenţa unui important număr de membri ai distribuţiei.

·      Două seri în care muzică a luat locul imaginii au fost foarte gustate de publicul de la Cinema Elvire Popesco: Imaginarium (instalaţie interactivă cu muzică clasică, pian, flaut şi vioară, cu Horia Maxim, Mihaela Anica şi Georg Hamann, pe imaginile Sabinei Pleyel, animate live de Cătălin Creţu, proiect realizat în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac) şi CineConcert-ul  – Zabriskie Point (improvizaţie de jazz la pian, cu Alessandro Giachero, pe proiecţia filmului cult din 1970 al lui Michelangelo Antonioni, eveniment realizat în parteneriat cu Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”).

·      O prelegere şi o dezbatere despre film cu Cristian Tudor Popescu şi cu Florin Mihăilescu, directorul de imagine al filmului lui Alexandru Tatos, Secvenţe (1982).

·      Ateliere de limbaj cinematografic pentru tineri, cu criticul de film Ileana Bîrsan – o activitate inaugurată la ediţia precedentă a FFE.

Pentru că anul acesta a fost prezentat un număr considerabil de filme de scurt- şi mediumetraj (25, dintre care 5 din România, 3 din Moldova, 10 din Suedia, 6 din Grecia şi unul britanic), organizatorii au decis acordarea unui Premiu de popularitate şi pentru scurt şi mediumetraj. Astfel, la cele două categorii, finaliştii au fost:

Scurtmetraje şi mediumetraje:

·      End of Summer (România, r. Alina Manolache, 2015)

·      Somnul lui Richi (România, r. Lari Gligor şi Iulian Stanciu, 2015)

·      Filmul câştigător cu cele mai multe voturi: Ecouri (Republica Moldova, r. Dumitru Grosei, 2015)

Iar finalistele la lungmetraj sunt:

·      Fidelio – călătoria lui Alice / Fidelio: l’Odyssée d’Alice (Franţa, r. Lucie Borleteau, 2014)

·      Hotel Dallas (România, SUA, r. Sherng-Lee Huang, Livia Ungur, 2016)

·      Filmul câştigător cu cele mai multe voturi: Mica Anglie / Mikra Agglia (Grecia, r. Pantelis Voulgaris, 2013)

Cele patru secţiuni speciale ale FFE au fost:

1.     10 prieteni speciali ai Festivalului; o retrospectivă de filme oferite de ambasadorii onorifici ai ultimelor 10 ediţii ale Festivalului, regizorii care ne-au oferit ideile spoturilor de promovare, regizate şi produse de ei.

2.     Shakespeare 400, realizată cu sprijinul Consiliului Britanic, incluzând cinci filme pe textele lui Shakespeare şi despre opera sa.

3.     LUX, secţiune realizată cu sprijinul Biroului Parlamentului European în România, prezentând cele 3 finaliste ale celei mai recent ediţii a Premiului LUX al Parlamentului European.

4.     Fuga în Europa, secţiune despre criza refugiaţilor şi a migranţilor, cu patru filme oferite de Festivalul One World Romania şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România

Festivalul continuă la Cluj-Napoca (20–22 mai), Tîrgu Mureş (20–22 mai), Hunedoara (27–29 mai) şi Timişoara (27–29 mai).

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, sub egida EUNIC Bucureşti, împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaştilor din România şi Arhiva Naţională de Filme, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene.

Organizatorii mulţumesc în mod special partenerilor care au pus la dispoziţie, cu generozitate, centrele şi institutele culturale: Reprezentanţa Comisiei Europene (care a oferit Spaţiul Public European), Centrul Ceh, Institutul Cervantes şi Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”.

De asemenea, le mulţumesc institutelor care au sprijinit evenimentele şi secţiunile speciale: Forumul Cultural Austriac, Consiliul Britanic, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso” şi Institutul Maghiar Balassi.

FFE le este recunoscător partenerilor pentru sprijinul oferit: Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), Festivalul One World Romania, Programul CinED (realizat de – Institutul Francez, Societatea Culturală NexT şi Asociaţia Culturală Macondo), Primăria Municipiului Baia Mare, Fundaţia Baia Mare 2021, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Asociaţia Cluj-Napoca 2021, Primăria Municipiului Hunedoara, Muzeul Castelul Corvinilor, Facultatea de Inginerie Hunedoara, Asociaţia K'arte, Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş, Cinema ARTA – Tîrgu-Mureş, Primăria Municipiului Timişoara, Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, Ambasada (proiect al Asociatiei CASA PLAI), Filarmonica Banatul Timişoara şi partenerilor media: Agerpres, Anthony Frost Bookstore, B365.ro, Blog de cinema, Bookblog, Bucharest City App, Cărtureşti, Caţavencii, Cinemagia,  Decât o revistă, Dilema Veche, Dor de ducă, Eskape.ro, Europa FM, Film New Europe, Gratuitor, Hotnews, Hyperliteratura, Igloo, Kooperativa 2.0, LiterNet, Modernism, News.ro, Observatorul Cultural, Radio România Bucureşti FM, Radio Romania Cultural, RFI, România Pozitivă, The Institute, TVR, Urban.ro, Webcultura, Zeppelin.

www.ffe.ro -  www.facebook.com/ffeRomania

Detalii suplimentare: Institutul Cultural Român, tel. 031-71.00. 622, e-mail: biroul.presa@icr.ro

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.