ANCOM reaminteste ca, potrivit reglementarilor in vigoare, furnizorii de servicii de telefonie, internet sau televiziune au obligatia de a pune la dispozitia utilizatorilor, inainte de incheierea unui contract, o fisa de sinteza. Acest document rezuma cele mai importante informatii despre serviciile oferite.
Fisa de sinteza are un format clar, standardizat si usor de inteles, pentru a permite utilizatorilor sa compare mai usor ofertele de pe piata si sa ia decizii informate. Documentul trebuie oferit pe un suport durabil (hartie sau PDF transmis prin e-mail) sau intr-un format care poate fi accesat si descarcat cu usurinta.
Utilizatorii sunt incurajati sa citeasca integral contractul pe care urmeaza sa il semneze, insa verificarea informatiilor minime din fisa de sinteza este esentiala inainte de exprimarea acordului.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Atentie! Daca, din motive tehnice obiective ce pot tine de modalitatea de incheiere a contractului, este imposibila punerea la dispozitia utilizatorului final a fisei de sinteza, furnizorul este obligat sa o transmita, fara intarzieri nejustificate, cel tarziu la momentul livrarii echipamentului terminal sau inainte de prestarea serviciului solicitat. Un model al acesteia poate fi vizualizat aici.
Intrarea in vigoare a contractului este conditionata de primirea fisei de sinteza de catre utilizator. In practica, utilizatorul isi exprima acordul prin semnarea acesteia sau a contractului, care contine, in mod obligatoriu, si fisa de sinteza.
Continutul fisei de sinteza
Potrivit prevederilor legale in vigoare, fisa de sinteza trebuie sa includa:
denumirea, adresa si informatiile de contact ale furnizorului, inclusiv pentru primirea unor reclamatii;
principalele caracteristici ale fiecarui serviciu furnizat;
preturile aferente pentru activarea serviciului de comunicatii electronice, precum si orice taxa recurenta sau aferenta consumului;
durata contractului si conditiile de reinnoire si incetare a acestuia;
un rezumat al informatiilor privind parametrii de calitate si remediile pe care consumatorul le are la dispozitie, in cazul serviciilor de acces la internet;
in ce masura produsele si serviciile contractate sunt concepute pentru utilizatorii finali cu dizabilitati.
Ce, cum si unde se poate reclama
Inainte de a sesiza orice aspect cu privire la incheierea unui contract, utilizatorii trebuie sa verifice documentele aferente contractului (informarea precontractuala, fisa de sinteza, contractul de baza, conditii generale, brosura de tarife etc.).
Daca nu mai detin contractul in baza caruia se face furnizarea serviciilor de comunicatii respective, utilizatorii au dreptul sa il ceara furnizorului, care este obligat sa transmita gratuit o copie a acestuia.
Daca fisa de sinteza nu a fost pusa la dispozitie la momentul incheierii contractului, utilizatorii se pot adresa ANCOM, urmand pasii descrisi aici.
In cazul in care furnizorii nu respecta clauzele din contract, consumatorii pot sesiza Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), iar utilizatorii finali care sunt microintreprinderi, intreprinderi mici sau organizatii non-profit se pot adresa mediatorilor autorizati sau instantelor de judecata. ANCOM poate oferi consiliere, dar nu are atributii cu privire la sanctionarea furnizorilor in astfel de situatii.

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.