Gata fabricată, din magazin sau la comandă? Este o întrebare ce apare frecvent în rândul celor care doresc să înlocuiască vechea mobilă din locuinţă sau care se mută la casă nouă. Cei mai mulţi au tendinţa de a opta pentru prima variantă, pentru că este mai comodă şi mai la îndemână, poate mai accesibilă din punct de vedere al preţurilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Specialiştii Promobila.com recomandă însă a doua variantă – mobilă la comandă Bucureşti. Chiar dacă primul impuls este de a alege ce pare financiar mai avantajos. Iată care sunt motivele pentru care soluţiile propuse de aceşti experţi merită atenţia publicului, respectiv ce avantaje aduce mobila la comandă.

Avantajele deosebite ale mobilierului realizat la comandă

Cei care doresc să se bucure de o locuinţă spaţioasă, aerisită, trebuie să opteze pentru piese de mobilier pe măsură, respectiv care să se plieze elegant la colţuri sau pe orice perete.

Se poate adapta în funcţie de spaţiul disponibil

Deseori se întâmplă în cazul mobilierului achiziţionat din magazine ca în anumite privinţe să fie nepotrivit pentru spaţiul în care se doreşte a fi amplasat. Poate din toate perspectivele este ideal – culoare, model, material, detalii, însă apare o nepotrivire în ceea ce priveşte disponibilitatea spaţiului. Soluţia în acest caz? Mobila la comanda Bucuresti pare să reprezinte calea ideală de a avea mobilierul dorit, potrivit până în cele mai mici detalii.

Nenumărate tipare de spaţii ridică probleme la capitolul mobilă. Unele pot prezenta o înălţime mică, altele o formă atipică, tavan înclinat, stâlpi de susţinere, dar şi cazurile încăperilor ce integrează diverse funcţii. Pentru fiecare dintre situaţiile menţionate, precum şi în altele de altfel, mobila la comandă rămâne răspunsul ideal.

Se pot găsi soluţii pentru detaliile inestetice din încăpere

Mai ales în cazul apartamentelor, unde nu este un loc special pentru amplasarea centralei, mascarea prezenţei sale poate constitui o reală provocare pentru proprietari. Pentru a aduce îmbunătăţiri decorului, mobila la comandă se poate adapta în funcţie de necesitate, obţinând chiar rezultate cu puternic impact de eleganţă. Corpurile de mobilier se pot confecţiona aşadar raportat la această nevoie, însă fără a face vreun fel de compromis la nivelul funcţionalităţii sau aspectului propriu zis al mobilierului. Este doar un exemplu – şi alte elemente inestetice, de genul unui calorifer vechi din fontă, pot fi astfel ascunse.

Pot fi folosite toate suprafeţele, inclusiv spaţiile moarte

În general, niciun mobilier standard nu are în vedere particularităţile pe care ar putea să le prezinte diversele încăperi, cu toate că sunt şi piesele de mobilier disponibile într-o varietate de modele. În condiţiile în care intenţia este de a maximiza pe cât de mult posibil spaţiul unei încăperi, mobila la comandă rămâne opţiunea de top. Promobila.com de altfel stă la dispoziţia celor care au o astfel de preferinţă, de a profita şi de spaţiile moarte în cazul mobilierului deja fabricat, cu servicii profesionale de mobilier, pliat pe nevoi diverse.

Se poate realiza complet după dorinţa beneficiarului

Oricine îşi va dori mobilier estetic, în tendinţe, care să ofere rezistenţă şi mai ales să prezinte o calitate vizibilă. Culorile preferate, modelul visat – toate sunt aspecte pe care un producător de mobilă la comandă la poate transpune în realitate.

Acolo unde mobilierul expus în magazin are designul ideal, însă materialul lasă de dorit, specialiştii vin cu rezolvarea. Aceasta poate fi adaptată în funcţie de cerinţele publicului, care va primi şi recomandări şi consiliere din partea expertului. Nimeni nu ar trebui să facă vreun fel de compromis vizavi de o asemenea investiţie, mai ales că este una destul de însemnată. Este soluţia pentru a avea casa dorită, cu decorul visat, adaptată preferinţelor personale până în cele mai mici detalii.

Se poate dovedi o soluţie economică

Pornind de la premiza că mobila realizată la comandă are preţuri exorbitante, mulţi se privează de alcătuirea decorului dorit. Şi partea tristă, ca să îi spunem aşa, este că în anumite cazuri mobilierul realizat la cerere se poate dovedi o soluţie economică. În condiţiile în care într-un magazin de prezentare un anumit model are un preţ pentru imaginaţie de mare, atunci când este realizat de către un producător cinstit, chetuielile pot fi echilibrate, deci mai convenabile.

Sunt numai câteva exemple care recomandă mobila la comandă ca soluţie pentru înlocuirea celei vechi sau pentru a decora noua locuinţă. Pe promobila.com găsesc cei interesaţi informaţii complete în acest sens.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.