Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, despre dovezile privind anularea alegerilor, că nu avem, în momentul de faţă, imaginea completă şi probabil...
Liderul PNL Maramureş, Ionel Bogdan, declară marţi că dacă acesta este „Noul PSD”, tot cu Adrian Câciu şi Marius Budăi în prim-plan, aceleaşi figuri...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat marţi că schemele de ajutor iniţiale, care au fost valabile şi în anii trecuţi, vor fi păstrate în continuare,...
Premierul Ilie Bolojan a avut, marţi, o întrevedere cu Jeroen Clicq, Director Executiv al Fondului Monetar Internaţional, discuţiile concentrându-se asupra...
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că la rectificarea bugetară a transmis Guvernului că Administraţia Prezidenţială returnează 17,5 milioane de lei din...
Biroul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis convocarea Congresului Naţional al partidului. Evenimentul va avea loc în data de 30...
Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă marţi că 2.750.000 de pensionari cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei vor primi în decembrie 2025 sprijinul...
Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a votat, marţi, un proiect de lege de modificare a Statutului deputaţilor şi al senatorilor, în sensul...
Deputatul PNL Raluca Turcan a anunţat, marţi, un nou proiect de lege depus în parlament, prin care furnizorii de servicii sociale vor fi obligaţi să asigure...
Deputatul PNL Raluca Turcan a anunţat marţi că a depus în Parlament un proiect de lege prin care, pe lângă contribuţia obligatorie de 4,75% pe care...