AFP scrie că, după răsturnarea guvernului proeuropean din România, a fost desemnat premier un eurodeputat liberal, Eugen Tomac, care promite un Guvern ”tehnic” Externe 4 iun 2026
Unsprezece ţări europene, inclusiv nouă state membre UE, cer Comisiei Europene să înăsprească condiţiile de intrare a turiştilor ruşi în UE. Ele cer interzicerea militarilor şi veteranilor ruşi Externe 4 iun 2026
Trump îşi laudă din nou şantierele. ”Bazinul nostru este mai mare decât zgârie-nori” Externe 4 iun 2026
Un adolescent ucis şi trei răniţi, inclusiv un copil, în SUA, după ce un bărbat deschide focul la o ceremonie de înmânare de diplome la Liceul Fairfield, în California Externe 4 iun 2026
Centrul Prezidenţial Obama, ”Obamaliskul”, un ”centru permanent al speranţei”, urmează să fie inaugurat de fostul preşedinte democrat la 18 iunie Externe 4 iun 2026
Iranul anunţă că nu există ”niciun progres tangibil” în negocierile cu SUA, Trump dă asigurări că negocierile se desfăşoară ”foarte bine” şi că vrea să ”separe” negocierile privind Libanul de cele privind Iranul Externe 4 iun 2026
”Nicio cenzură nu poate şterge trecutul”, le transmite Rubio chinezilor, la marcarea a 37 de ani de la masacrul din Piaţa Tiananmen. ”Noi ne amintim de ei şi aducem un omagiu moştenirii lor” Externe 4 iun 2026
Camera americană a Reprezentanţilor adoptă o rezoluţie prin care îi ordonă lui Trump să retragă forţele şi să pună capăt Războiului din Iran. Rezoluţia, adoptată cu voturile a patru republicani, are un caracter simbolic, din cauza dreptului de veto al lui Externe 4 iun 2026
Zelenski dă asigurări că atacurile ucrainene la Sankt Petersburg sunt un răspuns ”drept” dat Rusiei. ”Planul Ucrainei al sancţiunilor cu bătaie lungă este pus în aplicare exact aşa cum trebuie pentru a apropia pacea” Externe 4 iun 2026
Alexandru Nazare s-a căsătorit cu interpreta de muzică populară Maria Mihali/ La petrecere au ajuns şi Nicuşor Dan şi partenera sa, Mirabela Grădinaruieri, 22:33
Primăria Capitalei: A fost o atmosferă incredibilă azi, în centrul Capitalei, unde 20.000 de oameni s-au aşezat la cea mai lungă masă din lume, de 5 km. Şi, da, am bătut recordul mondial! - FOTOieri, 23:54
Trafic rutier închis, pe DN 1E, în judeţul Braşov, pentru desfăşurarea Campionatului Naţional de Viteză în Coastăastăzi, 07:02
ANM: Ploi şi furtuni, duminică, în Dobrogea, Muntenia, la munte şi în Oltenia/ Vânt puternic în sudul Banatului, vestul şi sudul Olteniei, în Bărăgan şi Dobrogea, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curburăastăzi, 10:09
Profit.roEXCLUSIV FOTO Multe mașini fără RCA, inclusiv Tesla, în traficul din București. Vicepreședintele ASF: Aproximativ 25% din vehiculele înmatriculate nu au RCA! Experiment Profit.ro în trafic și la mașini parcate
Depozitează pachețelul copilului în recipiente alimentare nontoxice. Care sunt alternativele la cele din plastic
Scolioza idiopatică la copii se poate transmite genetic, mai ales de la mamă la fiică. Când e obligatorie purtarea corsetului
Reţele Electrice România a lansat o licitaţie de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea staţiei Basarabi din judeţul Constanţa
Clubul Năstase & Marica găzduieşte un nou turneu internaţional sub egida Federaţiei Internaţionale de Padel (FIP)
Nicuşor Dan, mesaj de Ziua Pompierilor: România are nevoie de o cultură modernă a rezilienţei. Oamenii trebuie să ştie cum să acţioneze în situaţii de criză, iar pregătirea trebuie să înceapă în instituţii, în şcoli, în comunităţile locale şi în familieastăzi, 11:26
UPDATE - Luptătorul MMA Tolea Ciumac, arestat după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în faţa unui local din Centrul Vechi al Capitalei - VIDEOastăzi, 11:09
Alegeri parlamentare în Suedia, cu valoare de referendum: intră sau nu extrema dreaptă la guvernare?astăzi, 08:00
Avionul în care se afla congresmenul republican Tom Tiffany s-a defectat şi a aterizat forţat pe apă. Politicianul, rănit uşor, a fost nevoit să înoate pentru a se pune în siguranţăastăzi, 12:47
Alexandru Nazare a publicat o fotografie de la cununia religioasă: Mulţumim tuturor pentru urări şi gândurile bune!astăzi, 11:40
Toţi salvamontiştii din Argeş, implicaţi în recuperarea trupului unui turist care a murit după ce a căzut în Munţii Făgăraş, la Vârful Mircii/ Zona, foarte expusă şi dificilă/ Turiştii, avertizaţi că răspunsul la alte intervenţii ar putea fi întârziatastăzi, 07:20
Teri Hatcher o înlocuieşte pe Vanessa Williams în rolul Mirandei din musicalul „Diavolul se îmbracă în Prada”astăzi, 11:06
Ciclism: Barnabás Vas a câştigat Turul României 2026 / Cristian Răileanu a terminat pe poziţia a douaastăzi, 19:17Sport
The Guardian: Solicitante de azil în Regatul Unit susţin că sunt agresate sexual de bărbaţi britanici. Femeile ezită să depună plângeri penale pentru viol, de teamă că cererile de azil le vor fi respinseastăzi, 19:10Externe
Ialomiţa: Tânăr de 26 de ani, reţinut după ce a încălcat ordinul de protecţie şi s-a apropiat de fosta concubină / Femeia a sunat la 112 astăzi, 18:43Eveniment
Handbal feminin: Campioana Gloria Bistriţa, eşec drastic în deplasare cu Metz, deţinătoarea Ligii Campionilorastăzi, 18:25Sport
O substanţă psihedelică, investigată pentru prevenirea neuropatiei provocate de chimioterapieastăzi, 18:25Sănătate
Kylian Mbappé nu vrea să tacă sau să lase lucrurile aşa cum sunt în ceea ce priveşte rasismul: În 2026, avem oameni în funcţii importante care sunt, totuşi, de o incompetenţă rarăastăzi, 18:16Sport
Un panou cu un slogan care s-a vrut neconvenţional, afişat la un eveniment unde era invitat premierul Vasile Tofan, stârneşte critici în Republica Moldova. Ce spune Guvernul - FOTOastăzi, 18:14Externe
Formula 1: Antonelli a câştigat Marele Premiu al Spaniei. Este a opta sa victorie din acest sezonastăzi, 18:07Sport
Baschet masculin: Anadolu Efes Istanbul - U BT Cluj, scor 87-69, în meci amical la Gloria Cup, de la Istanbulastăzi, 17:45Sport