Rogobete a anunţat că Parlamentul a aprobat ca pacienţii cronici din programale naţionale şi cei care beneficiază de spitalizare de zi să fie exceptaţi de la neplata primei zile de concediu medical Social 24 apr 2026
Rogobete: Ştiţi care va fi greaua moştenire a viitorului ministru? Să finalizeze toate proiectele / Las 22 de şantiere de spitale noi cu un grad ridicat de execuţie Social 24 apr 2026
Rogobete: Au fost luate măsuri care cresc deja rata de vaccinare pe mai multe paliere / Trebuie combătută dezinformarea în zona vaccinării şi recâştigată încrederea oamenilor în acest proces Social 24 apr 2026
Barometrul RetuRO: Peste 1 miliard de ambalaje colectate în primele trei luni ale anului Economic 24 apr 2026
Rogobete, întrebat dacă, atunci când a demisionat de la Ministerul Sănătăţii, s-a gândit la pacient: PSD m-a pus în această funcţie / Consider că am procedat corect Social 24 apr 2026
Rogobete: Nu am avut o relaţie de iubire cu premierul / Am o avut o relaţie profesională care a început bine, dar care s-a deteriorat când mi-a cerut să tai 10% din veniturile personalului medical Social 24 apr 2026
Rogobete: Nu am avut frâna de mână trasă din partea PSD, dacă o aveam nu eliminam posibilitatea universităţilor de a numi şefii de secţie / Partidul m-a susţinut inclusiv în spargerea monopolului pentru CNAS Social 24 apr 2026
Doi pacienţi cu arsuri, transportaţi în Belgia de o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române Social 24 apr 2026
Bihor: Percheziţii în cazul a doi medici acuzaţi de abuz în serviciu, fals intelectual şi fraudă informatică/ Cadrele medicale ar fi consemnat în mod nereal în registrele medicale pacienţi ca fiind consultaţi Social 24 apr 2026
Alexandru Rogobete: Ministerul Sănătăţii va fi condus în continuare de mine până când va apărea în Monitorul Oficial decretul de eliberare din funcţie Social 24 apr 2026
Accident pe A2 - O persoană a murit şi alte trei au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit, una răsturnându-se. Coloană de autovehicule de 3 km în zonă - FOTOastăzi, 09:07
Miruţă afirmă că directorul CENAFER îşi făcuse un atelier clandestin de ciocolată într-o clădire a Ministerului Transporturilor în care avea amenajat şi un apartament - VIDEOieri, 22:18
Profit.roEXCLUSIV Legea salarizării. Guvernul a găsit încă un miliard de lei să aloce în plus la apărare, ordine publică și securitate națională. Suma maximă pentru creșterea cheltuielilor bugetare
Fertilizarea in vitro, şansa tot mai multor românce de a deveni mame: „După 35 de ani, timpul contează enorm”
Magazinele PPC Energie din municipiul Bucureşti şi Judeţele Giurgiu şi Ilfov vor fi închise în data de 20 iulie 2026
DIGI Spain debutează la tranzacţionare pe bursele de valori din Spania, în urma unei oferte publice iniţiale de succes
PRIMA Solis atrage cererea în estul Capitalei: aproape jumătate din prima fază a proiectului, vândută în şase luni
PPC Energie lansează noua versiune a aplicaţiei myPPC, cu design modern şi acţiuni intuitive pentru clienţi
Hisense îmbunătăţeşte experienţa de vizionare a Campionatului Mondial FIFA 2026™ prin inovaţii în materie de imagine şi tehnologie
Gama JAECOO 7 devine completă odată cu lansarea noii versiuni Full Hybrid. Noul Jaecoo 7 SHS-H este disponibil în România de la 29.457 EUR (TVA inclus)
Germania urmează să participe ”încă din acest an” la un exerciţiu francez de disuasiune nucleară ”Poker”, anunţă Merz la Brühl, în urma unui Consiliul al Miniştrilor comunastăzi, 17:28
Florin Manole: Poziţia PSD, raportat la legea salarizării, este una constructivă. Nu vrem să generăm o problemă în plus pentru bugetul ţării, dar în acelaşi timp nici nu vedem posibil să votăm o lege care să taie din veniturile salariaţilorastăzi, 16:20
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, vizită pe litoral: 23 de terase au fost descoperite că încalcă legislaţia plajelor. În anii anteriori, erau undeva la peste 100 de terase, în plin sezon, suntem pe un traseu corectastăzi, 16:30
Miruţă, întrebat de ce Rheinmetall nu s-a prezentat la licitaţia pentru Şantierul Naval Mangalia: Pot doar să bănuiesc. Valoarea de lichidare e 87 de milioane de euro, iar datoriile de 190 de milioane de euro / Aşteaptă să scadă preţul până la valoarea reastăzi, 13:33
Extinderea screeningului neonatal la 19 boli, în aşteptare, în lipsa unui Guvern cu puteri depline. România încă testează bebeluşii la naştere pentru 3 afecţiuni, în timp ce în alte state sunt testate zeci de boliastăzi, 07:30
„Salvaţi Copiii”: România, „record” european al cazurilor de rujeolă la copii. Mai mult de trei sferturi din cazuri provin din ţara noastră/ Alexandrescu: Fiecare copil nevaccinat este expus riscului de îmbolnăvire şi de decesastăzi, 11:25
Un şarpe a fost observat pe plaja din Venus printre şezlonguri şi a fost necesară intervenţia jandarmilor - FOTO, VIDEO astăzi, 14:01
Senatorul PNL Lucian Rusu: Jalonul din PNRR privind decarbonizarea sectorului energetic nu vizează închiderea grupurilor energetice pe cărbune şi nici a termocentralelor, ci modernizarea sistemului de încălzireastăzi, 19:12Politic Intern
David Popovici l-a dus pe Pan Zhanle la Castelul Peleş: “Am făcut o scurtă pauză de la bazin”astăzi, 19:06Sport
Raportul CE - În România, rezultatele în urmărirea penală a cazurilor de corupţie s-au menţinut la nivelul din anul precedent. Instanţele inferioare au continuat să închidă dosare de corupţie şi să anuleze condamnări, după decizii ICCJ privind prescripţiaastăzi, 18:57Justiție
Amnesty International retrage un raport, după ce scriitoarea JK Rowling, acuzată regulat de transfobie,se declară ”furioasă” din cauză că un centru al său de susţinere a femeilor victime ale violenţelor sexuale apare pe o listă AI cu asociaţii ”împotriva astăzi, 18:32Externe
Amendă de 100.000 euro pentru Orange România din cauza unui incident de securitate apărut în aplicaţia mobilă a companiei: Un client a descărcat facturile de echipamente aparţinând altor persoane astăzi, 18:30Economic
Luciana Antoci: „Nu putem pierde fonduri europene, în timp ce unii copii merg flămânzi la culcare”astăzi, 18:28Edu News
Fotbal: Peste 200 de ţări îl susţin pe Infantino pentru al patrulea mandat în fruntea FIFA, în ciuda scandalului Balogunastăzi, 18:10Sport
Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL: Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă un semnal de alarmă pe care România nu îşi poate permite să îl ignoreastăzi, 18:07Politic Intern
Caraş-Severin: Amenda maximă primită de un bărbat care a abandonat pe marginea drumului un câine de talie mare pe care îl luase cu o săptămână în urmă, cu intenţia de a-l îngrijiastăzi, 17:57Eveniment