Irina Begu, eliminată de Caroline Garcia în două seturi, în turul trei la French Open Sport 2 iun 2018
UPDATE Simona Halep, în optimi la Roland Garros după 7-5, 6-0 cu Andrea Petkovic. Halep: Este fabulos că atâţia oameni au venit să mă vadă pe terenul 18 Sport 2 iun 2018
Naţionala Irlandei va evolua cu tricouri având culorile curcubeului la meciul amical cu SUA, în semn de susţinere pentru mişcarea LGBT Sport 2 iun 2018
Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu s-au calificat în optimi la Roland Garros, la dublu Sport 2 iun 2018
Maria Şarapova, în optimi la Roland Garros, după ce a eliminat-o pe Pliskova; Ea ar putea juca în optimi contra Serenei Williams Sport 2 iun 2018
Oana Gheorghiu: Este pentru prima oară în istorie când sindicatele protestează pentru că li se vor mări salariile / PSD se comportă precum copiii din curtea şcolii care fac bullyingieri, 23:26
În peste 20 de oraşe din Polonia au avut loc manifestaţii împotriva atacurilor asupra refugiaţilor ucraineni, pe fondul înmulţirii unor astfel de incidenteieri, 23:23
Hunedoara: Procuror reţinut după ce a intrat într-o discotecă având asupra sa un pistol letal, un cuţit şi un spray lacrimogen, iar când poliţiştii i-au cerut să se legitimeze a făcut scandal, folosind armaastăzi, 10:43
Localnici din Reghin, terorizaţi de un grup de minori care se plimbă cu bicicletele prin oraş, intră în instituţii şi îşi filmează comportamentele nepotrivite, apoi se plâng pe internet: „Azi-mâine nu mai putem ieşi pe afară că se iau oamenii de noi” - VIieri, 13:46
Profit.roEXCLUSIV Creștere alarmantă de accidente cu mașini fără RCA: Despăgubiri de peste 13 milioane de euro în acest an. Cum explică ASF că doar 7 din 10 mașini înmatriculate au RCA
Spotmedia.roTrump spune că șoferii de mașini electrice au o boală. Declarația stârnește valuri de ironii online
75% dintre bolile de inimă pot fi prevenite. Cardiolog: „Cei mai mulţi factori de risc ţin de stilul nostru de viaţă”
Arhitectura încrederii: Cum transformă securitatea cibernetică economia platformelor digitale din România
PPC blue lansează campania „Încarcă şi Câştigă”, prin care premiază încărcarea maşinilor electrice în afara orelor de vârf
Vaslui: Femeie atacată de un şacal care a muşcat-o de antebraţ. În ajutorul ei au intervenit săteniiastăzi, 10:19
POLITICO: Noul sistem de control la frontierele europene se dezactivează atunci când este suprasolicitat. Călătorii sunt scutiţi de scanarea facială şi de prelevarea amprentelor digitale ori de câte ori cozile devin prea lungiastăzi, 07:53
Bucureşti: Bărbat trimis în judecată pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare, în urma unor mesaje postate anul trecut în social mediaastăzi, 10:05
Europa de Vest a înregistrat cel mai călduros început de vară din istorie. Perioada iunie-iulie, nivel recordastăzi, 05:58
Hunedoara: O femeie a solicitat ajutorul salvamontiştilor susţinând că a fost rănită şi nu se mai poate deplasa, dar când salvatorii au ajuns la locul indicat, aceasta plecase/ A fost chemat şi elicopterul SMURDastăzi, 10:26
Hunedoara: Procuror reţinut după ce a intrat într-o discotecă având asupra sa un pistol letal, un cuţit şi un spray lacrimogen, iar când poliţiştii i-au cerut să se legitimeze a făcut scandal, folosind armaastăzi, 10:43
Grecia - Boomul turistic se confruntă cu provocări legate de speculă şi fraude digitale / În urma unui control în cele mai populare destinaţii turistice autorităţile au constatat că peste o treime dintre firmele verificate încalcă legislaţia fiscală astăzi, 07:40
Hunedoara: Trei minori au fost identificaţi, după ce au pus pe calea ferată un dispozitiv pentru manevrarea macazului care a fost desfăcut, dar şi o placă de beton astăzi, 12:59Eveniment
Incendiu puternic de pădure în zona Tărcăiţa, din judeţul Bihor/ Pompierii se luptă de trei zile cu flăcările şi încearcă să limiteze dezastrul/ Operaţiunea, îngreunată de vânt, de terenul abrupt şi de uscăciunea vegetaţiei - VIDEOastăzi, 12:53Eveniment
Oficial din MAE rus: România acordă ajutor militar direct Ucrainei. Portul Giurgiuleşti, transformat într-un nod de tranzit pentru livrările către Kiev. Moldovenii nu vor unirea. Complicitatea cu armata ucraineană apropie NATO de conflict cu Rusia astăzi, 12:48Externe
UEFA, CONCACAF şi AFC acuză FIFA de „înşelăciune” şi „abuz de încredere” în legătură cu planurile privind Cupa Mondială / Scrisoare deschisă către familia fotbaluluiastăzi, 12:46Sport
Investigaţie a Consiliului Concurenţei pe piaţa imprimantelor şi a camerelor de supraveghere video. Trei companii, suspectate că s-au înţeles la stabilirea preţurilor de revânzare şi împărţirea pieţeiastăzi, 12:36Economic
Dâmboviţa: Doi adolescenţi cu vârste de 15 ani, reţinuţi pentru două fapte de tâlhărie. Sunt suspectaţi că au jefuit tineri de vârsta lorastăzi, 12:29Eveniment
Transportul în zona metropolitană a municipiului Alba Iulia, oprit începând de luni. Vor fi afectate 12 localităţi. Alba Iulia nu mai are de aproape două luni transport public, din cauza datoriilor Primăriei către operatorul de profilastăzi, 12:25Social
Un atac ucrainean cu drone asupra oraşului rus Nijnekamsk s-a soldat cu 13 morţi. O importantă rafinărie a fost lovităastăzi, 12:00Externe