O explozie a avut loc vineri într-o locuinţă din Călan, judeţul Hunedoara, iar în urma acesteia, pompierii au depistat un bărbat de aproximativ 60 de ani,...
Spitalul de Psihiatrie de pe str. Octavian Goga, din municipiul Arad, urmează să intre în reparaţii, astfel că cei 62 de pacienţi internaţi aici vor fi...
Un accident rutier a avut loc, joi seară, în judeţul Arad, între localităţile Horia şi Şiria, în care au fost implicate şapte persoane. Trei dintre...
Cele şapte vaporaşe care circulă pe canalul Bega din Timişoara pot fi închiriate cu suma de 83,19 lei pentru un kilometru. Cel mai ieftin traseu costă 792...
Jandarmii montani din Caraş-Severin au fost chemaţi să alunge mai mulţi zimbri care au intrat în gospodăriile oamenilor din satul Ohaba, comuna Cornereva....
Un bărbat de 57 de ani, din Serbia, a încercat să ofere 50 de euro drept mită unui poliţist de frontieră de la Foeni, judeţul Timiş, pentru că nu i-a...
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a fost huiduit, marţi seară, pe scena din Parcul Rozelor, acolo unde a fost programat un concert...
Consiliul Judeţean Timiş a finalizat lucrările de reparaţii şi întreţinere a Bastionului Theresia. Acestea sunt primele astfel de intervenţii, după 12...
Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnitm marţi, în minicipiul Arad, pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 mp. Focul s-a extins din cauza vântului puternic...
Un bărbat de 49 de ani din comuna Băniţa, judeţul Hunedoara, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a lovit un câine de şinele de cale ferată. În urma...