O fată în vârstă de 6 ani din municipiul Deva a fost transportată la spital, luni, după ce un robinet al unui calorifer dintr-o sală de clasă a...
Un număr de 300 de elevi de la Colegiul Economic F.S. Nitti din Timişoara vor trece la cursuri online, după ce clădirea în care îşi desfăşoară...
Prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu (PSD), a anunţat că apele care au inundat mai multe gospodării în estul judeţului Timiş au început să scadă....
Râul Bega se află sub avertizare cod roşu de inundaţii, în zona localităţilor Făget - Lugoj din judeţul Timiş, iar locuitorii au primit mesaj RO-Alert....
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a reacţionat în urma anunţului privind decesul filosofului Mihai Şora, afirmând că a rămas ”umorul lui...
Fostul preot, Cristian Pomohaci, interpretul de muzică populară care a fost acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent, a fost pus cap de afiş...
Un accident rutier în care au fost implicate o autospecială de Poliţie aflată în misiune şi un TIR condus de un cetăţean bulgar a avut loc pe DN6, între...
Şapte persoane au fost implicate, vineri seară, într-un accident rutier produs în judeţul Arad, între localităţile Nădab şi Şimand. Patru dintre...
Autorităţile din judeţul Caraş-Severin intervin, vineri, la un accident rutier care s-a produs pe Dn 58 B, în care suntr implicate cinci maşini.