Poliţiştii de frontieră din Timişoara fac cercetari pentru trafic de migranti, respectiv complicitate la trafic de migranţi, faţă de trei cetăţeni turci implicaţi în transportul unui grup de 37 de cetăţeni străini care intenţionau să iasă din România, ascunşi într-un automarfar. Aceştia intraseră legal în România. Şoferul turc este cercetat în stare de arest preventiv, iar ceilalţi doi sunt cercetaţi în stare de libertate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Transportul a fost identificat în data de 29 august, în jurul orei 02.40, de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj, care au oprit în trafic, pe centura oraşului, un automarfar înmatriculat în Turcia, condus de un cetăţean turc. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, sticlă pe ruta Turcia – Austria. În urma controlului efectuat au fost depistaţi, ascunşi în interiorul mijlocului de transport, un număr de treizeci şi şapte cetăţeni străini. Pentru clarificarea situaţiei juridice a migranţilor s-a luat măsura conducerii mijlocului de transport şi a persoanelor la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara pentru continuarea cercetărilor”, a transmis Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă, de joi.
 
Migrantii transportaţi sunt cetăţeni din Banghladesh, Pakistan şi India, cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, care au intrat legal în ţara noastră în baza documentelor personale şi a unor vize de muncă. Ei au declarat că s-au urcat în mijlocul de transport marfă pentru a se deplasa spre frontiera cu Ungaria.
 
”Extinzând cercetările în cauză, a fost oprit în trafic, tot pe centura Municipiului Lugoj, un autoturism marca BMW înmatriculat în Austria, în care se aflau doi cetăţeni turci. Existând suspiciuni că pot fi implicaţi în traficul de migranţi, aceştia au fost conduşi la sediul ITPF Timişoara pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că cei doi bărbaţi aveau rolul de antemergător”, a precizat Poliţia de Frontieră.
 
În cauză, se fac cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş pentru infracţiunea de trafic de migranţi faţă de cetăţeanul turc, şoferul automarfarului, pentru care judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioada de 30 de zile. Totodată cei doi cetăţeni turci care aveau rolul de antemergător sunt cercetaţi în stare de libertate pentru complicitate la trafic de migranţi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.