Florin Badescu
Pasionat de cinema, literatură, muzică, ştiinţă, am început să lucrez în presă în 2008. Formatul agenţiei de presă îmi convine cel mai bine, întrucât el reprezintă cel mai bun cadru în care ştirile culturale şi ştiinţifice pot să ajungă la publicul larg într-o formă echilibrată, curată, nealterată
Actriţa Judi Dench, cântăreţul Ed Sheeran şi actorul Mark Rylance se numără printre vedetele din Marea Britanie care au acceptat să îşi vândă la...
Dirijorul şi violonistul spaniol Jordi Savall a susţinut un concert, sâmbătă, în tabăra de refugiaţi din oraşul francez Calais, informează lefigaro.fr.
Fosta reşedinţă pe care dictatorul irakian Saddam Hussein o avea în oraşul Basra va găzdui un muzeu de artă antică şi islamică, începând din luna...
Autorităţile din Italia au recuperat trei tablouri pictate în secolul al XV-lea, ce au fost confiscate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de la o...
Beyonce a publicat weekendul trecut pe reţeaua de socializare Instagram un scurt videoclip intitulat ”Lemonade”, prezentat ca ”o avanpremieră mondială”...
Regina Elizabeth a II-a, suveranul cu cea mai îndelungată domnie din istoria regatului britanic, va împlini vârsta de 90 de ani, joi, şi îşi va petrece...
Filme din Turcia, Liban, Cambodgia şi Singapore vor fi proiectate la ediţia din acest an a secţiunii Semaine de la Critique din cadrul Festivalului de la...
Actriţa Carrie Fisher, o vedetă a francizei ”Star Wars”, va fi premiată, luni, de o asociaţie a studenţilor de la Harvard, informează Associated Press.
Victoria Beckham îşi extinde portofoliul din industria modei şi va lansa o linie de produse de machiaj în colaborare cu brandul Estee Lauder, informează...
Amber Heard, soţia actorului Johnny Depp, a reuşit să evite închisoarea după ce şi-a recunoscut vinovăţia, luni, pentru falsificarea documentelor de...