Alba: Un fost primar, un antrenor de fotbal şi alţi trei bărbaţi, trimişi în judecată pentru pornografie infantilă Justiție 1 feb 2023
Senatorul PNL Roberta Anastase anunţă că susţine acordarea de la bugetul local al Ploieştiului a unui ajutor de 2.000 de lei celor care nasc: Ne aşteptăm ca acele familii care beneficiază de venituri foarte mari să nu aplice Social 31 ian 2023
Circulaţia pe o porţiune a A10 Sebeş-Turda, închisă timp de o lună pentru remedierea unor deficienţe Social 31 ian 2023
Vâlcea: Bărbatul suspectat că a servit prăjituri cu stupefiante la o petrecere, arestat preventiv Justiție 31 ian 2023
Argeş: Anchetă a Poliţiei, după un scandal în Primăria comunei Căteasca. Primarul localităţii a lovit o femeie care l-a întrebat, la finalul şedinţei Consiliului Local, de ce pleacă - VIDEO Eveniment 31 ian 2023
Florin Roman, votat în grupul parlamentar PNL pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor Politic Intern 30 ian 2023
Condiţiile de trafic pe Valea Prahovei, subiect de ironii pe internet: Dacă nu mă întorceam de la Predeal, ajungeam în martie / Când aude chinezul câte ore stăm în trafic zice: wow ţara voastră e mai mare decât China! Eveniment 28 ian 2023
Instalaţiile de transport pe cablu de la Sinaia, pornite cu întârziere / Administratorii domeniului anunţă că vizibilitatea pe pârtii e redusă şi că sunt condiţii bune de schi, dar pentru cei avansaţi Social 28 ian 2023
Dominic Fritz, despre susţinerea unui premier precum Luca Niculescu: Nu există un premier independent. Este o sintagmă fără niciun fel de sens. Nici apolitic nu există / USR, pregătit să susţină alegeri anticipateieri, 19:38
Şoferul unui microbuz şcolar care transporta şapte copii la grădiniţă, prins conducând sub influenţa alcoolului/ Bărbatul a fost amendat şi va rămâne fără permis auto/ Incidentul, la două zile după unul similar, petrecut în Timiş - FOTOieri, 15:34
Cutremur politic în Israel, după dezvăluirea unor jurnalişti că premierul Benjamin Netanyahu ar fi fost avertizat de preşedintele Emiratelor Arabe Unite în legătură cu atacul Hamas din 7 octombrieieri, 17:21
Uniunea Europeană acordă Spaniei un ajutor de 115 mil. € pentru a o ajuta să gestioneze criza migraţiei din Ceutaieri, 19:23
Profit.roMotorul perfect pentru Duster și Bigster: Horse, furnizorul de motoare al Dacia, anunță un hibrid de 2.0 litri pentru off-road. Rezistă sub apă de 1 metru și urcă o pantă de 100%
Scolioza idiopatică la copii se poate transmite genetic, mai ales de la mamă la fiică. Când e obligatorie purtarea corsetului
Clubul Năstase & Marica găzduieşte un nou turneu internaţional sub egida Federaţiei Internaţionale de Padel (FIP)
Cât de mult merită să plăteşti pentru un telefon? De ce modelele din anii trecuţi rămân cea mai deşteaptă alegere
Alfred Simonis, către Dominic Fritz: Îi doresc să n-ajungă ca Buzoieni şi Miruţi care astăzi îşi rup tricourile să ne explice peste foarte puţin timp de ce trebuie să pleceastăzi, 15:17
Hidroelectrica investeşte 296,8 milioane lei în stocarea energiei la Porţile de Fier II, cea mai mare capacitate de stocare în baterii din portofoliu / A fost atribuit contractul pentru instalarea sistemuluiastăzi, 15:13
CNAS prezintă scuze, după ce portalul eSănătateaMea a afişat mesajul ”Asigurat. Handicapat” în dreptul persoanelor care beneficiază de servicii medicale în baza unui certificat de încadrare în grad de handicap / S-a dispus corectarea acestei formulăriastăzi, 14:28
Galaţi: Un bărbat care ar fi publicat pe internet mesaje antisemite, de elogiere a nazismului şi de promovare a ideologiei naziste a fost reţinut/ El ar fi publicat o imagine cu o explozie nucleară, însoţită de mesajul „NUKE THEM ALL”astăzi, 13:28
ANAF: O firmă din Suceava a vândut 6.350 mc de beton nefiscalizat, provocând un prejudiciu de 6,4 milioane de lei la bugetul de stat / Neconcordanţe în actele financiar-contabileastăzi, 13:36
Euronews: Comisia Europeană se străduieşte să ţină pasul cu eforturile accelerate de aderare ale Moldoveiastăzi, 13:24
Câştigător al Conference League în 2024, Jose Luis Mendilibar a fost înlocuit de Imanol Alguacil pe banca tehnică a echipei Olympiakos Pireuastăzi, 15:14
Claudiu Manda (PSD), despre anticipate: Nu ne e frică, atenţionăm că lucrurile vor degenera mult şi România va plăti nişte costuri, ca ţară / Aşteptăm responsabilitate de la UDMR, pot să fie voturi şi din PNL, USR şi poate alte parideastăzi, 15:40Politic Intern
Alfred Simonis, către Dominic Fritz: Îi doresc să n-ajungă ca Buzoieni şi Miruţi care astăzi îşi rup tricourile să ne explice peste foarte puţin timp de ce trebuie să pleceastăzi, 15:17Politic Intern
„Ultimul refugiu”, regizat de John Skoog, „un film hipnotic despre obsesie, frică şi singurătate”, în cinematografe din 18 septembrie/ VIDEOastăzi, 15:16Entertainment
Câştigător al Conference League în 2024, Jose Luis Mendilibar a fost înlocuit de Imanol Alguacil pe banca tehnică a echipei Olympiakos Pireuastăzi, 15:14Sport
Scolioza idiopatică la copii se poate transmite genetic, mai ales de la mamă la fiică. Când e obligatorie purtarea corsetuluiastăzi, 15:14Oameni fericiti medici buni
Hidroelectrica investeşte 296,8 milioane lei în stocarea energiei la Porţile de Fier II, cea mai mare capacitate de stocare în baterii din portofoliu / A fost atribuit contractul pentru instalarea sistemuluiastăzi, 15:13Economic
Alfred Simonis acuză Guvernul că nu predă taberele şcolare din Timiş pentru a putea fi renovate: Răspunsul neoficial este că angajaţii care le deservesc nu pot fi transferaţi pentru că nu pot fi nici disponibilizaţi, nici relocaţiastăzi, 15:10Politic Intern
Fiica lui Kim Jong-un ar avea un frate sau o soră mai mică, potrivit serviciilor de informaţii sud-coreeneastăzi, 15:05Externe
Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian din Italia, vineri şi duminică astăzi, 15:01Externe
Finanţare de 21,4 milioane de euro de la Exim Bank pentru dezvoltatorul imobiliar Nusco, pentru susţinerea investiţiilor aflate în derulareastăzi, 14:56Economic