UPDATE - CSM a aprobat regulamentele secţiei pentru investigarea infracţiunilor săvârşite de magistraţi. Tudorel Toader. Secţia trebuie să se operaţionalizeze pentru că aşa spune legea, care este imperativă Justiție 19 sep 2018
Guvernul a adoptat OUG privind organizarea referendumului pentru redefinirea familiei; costul organizării referendumului se ridică la aproape 164 de milioane de lei Politic Intern 18 sep 2018
Guvern: Premierul Dăncilă a cerut rapoarte de la Protocolul Guvernului, Aeroportul Băneasa şi SPP în legătură cu întâlnirea pe care ar fi trebuit să o aibă luni cu preşedintele CE. Astfel de incidente sunt de natură să afecteze imaginea României Politic Intern 18 sep 2018
Şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei: Am încercat să fim cât mai puţin violenţi şi să ţinem la distanţă oamenii fără a folosi anumite elemente pe care legea ne dădea voie să le folosim Politic Intern 18 sep 2018
Carmen Dan a spus, în comisia parlamentară, că ancheta internă declanşată la nivelul Jandarmeriei după evenimentele 10 august a fost suspendată imediat după declanşarea cercetărilor de către Parchet Politic Intern 18 sep 2018
Carmen Dan, în Parlament: Mi s-ar fi părut indicat să analizăm şi acele imagini în care jandarmii erau loviţi cu pietre, iar abordarea să fie echidistantă. Săftoiu (PNL): Rar v-am auzit să spuneţi că protestatarii paşnici au fost bătuţi degeaba Politic Intern 18 sep 2018
Carmen Dan, la finalul audierilor din Parlament pe tema violenţelor din 10 august: Toată lumea trebuie să înţeleagă şi să admită că sunt rigori impuse de ancheta Parchetului. Nu pot stabili eu vinovaţii Politic Intern 18 sep 2018
UPDATE - Audieri în Parlament privind violenţele din 10 august. Carmen Dan: Era indicat să analizăm şi imaginile în care jandarmii erau loviţi, iar abordarea să fie echidistantă. Cătălin Paraschiv: Am încercat să fim cât mai puţin violenţi. VIDEO Politic Intern 18 sep 2018
Ministrul de Interne Carmen Dan şi comandantul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Cătălin Paraschiv, audiaţi marţi în Comisia pentru drepturile omului din Parlament în legătură cu violenţele de la mitingul din 10 august Politic Intern 18 sep 2018
Curtea Constituţională discută marţi sesizările preşedintelui Iohannis asupra modificărilor aduse legii privind organizarea şi funcţionarea CSM şi asupra legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor Justiție 18 sep 2018
Nazare: Nu-mi doresc taxe şi impozite noi, dar avem nevoie de sustenabilitate / Decizia politică e în Guvern şi în Parlament / Avem grijă să menţinem acest echilibru, să nu repetăm greşelile trecutului. Tot timpul, la final de an, derapam de la ţinteieri, 20:39
Războiul din Orientul Mijlociu: Iranul afirmă că o reluare a conflictului nu i-ar schimba politicaieri, 16:37
Coliziune între trei autoturisme, pe autostrada A3 Bucureşti-Braşov, la kilometrul 36, pe sensul de mers spre Bucureştiieri, 18:18
Serbia: Vucic şi-a recunoscut înfrângerea în faţa mişcării conduse de studenţi la alegerile parlamentareieri, 23:27
Profit.roEXCLUSIV AUDIO Bolojan admite că supraimpozitarea contractelor part-time nu este o măsură justă. De ce a majorat TVA în loc să reformeze administrația și companiile de stat. Apucături balcanice cu banul public! INTERVIU
Spotmedia.roTestul simplu de fitness care-ți poate dezvălui riscul de deces. Ce trebuie să măsori după efort
„Genele nu ne scriu singure destinul.” Cum îţi pot influenţa longevitatea informaţiile date de un test genetic
Directorii care schimbă şcoala românească: patru lideri educaţionali, premiaţi la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2026 pentru rezultate în combaterea abandonului, inovare şi antreprenoriat
Primul card de credit Salt Bank, chiar înainte de Black Friday: poţi muta de pe debit pe credit cumpărăturile deja plătite şi le poţi împărţi în 12 rate fără dobândă
UPDATE - Pompieri agresaţi în timp ce interveneau la stingerea unui incendiu, în oraşul Ştefăneşti / Unul dintre salvatori a fost rănit / O autospecială de poliţie şi una de stingere incendii au suferit distrugeriieri, 22:37
Nazare: Vreau să spulber un mit. Nu există vreun cufăr de galbeni, secret, pitit undeva la Ministerul Finanţelor, o resursă din asta extrabugetară, care să fie neştiută şi care acum să fie consumată / Drumul de acum încolo nu-i mai uşor, e mai greuieri, 20:31
Sorin Costreie spune că ar îmbunătăţi Evaluarea Naţională: Aş mai aduce în joc şi o probă care să devină relevantă, să nu mai fie doar Matematică şi Română. Aş aduce şi o probă de socio-umane şi una de ştiinţe exacteieri, 17:43
Netanyahu a postat o imagine generată de AI cu o bombă nucleară care loveşte Tel Avivul şi a avertizat cu privire la pericolul unui „al doilea Holocaust” dacă nu va fi votatieri, 19:46
Războiul din Orientul Mijlociu: Iranul afirmă că o reluare a conflictului nu i-ar schimba politicaieri, 16:37
Alegeri în Bulgaria: Iotova face apel la „pace”, Gyurov o invită la o dezbatere prezidenţialăastăzi, 07:28Externe
Shein a acceptat să plătească 100 de milioane de dolari pentru închiderea unei investigaţii în SUA privind întârzierile livrărilor şi reclamaţiile clienţilorastăzi, 07:28Economic
Arabia Saudită: Coaliţia anunţă că a interceptat o rachetă lansată de rebelii Houthi către Riad. Aeroportul a fost din nou ţinta unui atacastăzi, 07:14Externe
Ceremonia decernării Balonului de Aur are loc luni, la Londra / Ce jucători sunt nominalizaţi / Cine va prezenta gala / Ce premii vor fi acordateastăzi, 07:00Sport
Trump adaugă Norvegia pe lista ţărilor jignite de el: "Ţară de rahat" / Liderul american spune că imigranţii norvegieni nu sunt bineveniţi în SUA deoarece Comitetul Nobel nu i-a acordat Premiul Nobel pentru Paceastăzi, 06:58Externe
Zenith, producătorul elveţian de ceasuri deţinut de LVMH, ar putea concedia până la 200 de angajaţi şi se va orienta către segmentul de lux superiorastăzi, 06:58Economic
UBS ar putea elimina până la 12.000 de locuri de muncă în Elveţia, dacă îşi mută sediul central din cauza noilor cerinţe de capitalastăzi, 06:35Economic
Spania: Peste 80 de persoane au fost rănite după ce un autocar a căzut 20 de metri într-o râpăastăzi, 06:21Externe