Producătorul elveţian de ceasuri Zenith, deţinut de grupul francez de lux LVMH, a iniţiat un proces de consultare a angajaţilor care ar putea conduce la eliminarea a până la 200 de locuri de muncă, dintre care aproximativ 100 în Elveţia, în cadrul unei strategii de orientare către ceasurile de lux mai scumpe şi mai profitabile, transmite Reuters, citând o sursă apropiată companiei.
Planul ar putea afecta până la jumătate dintre angajaţii fabricii Zenith din Le Locle, Elveţia, unde lucrează aproximativ 200 de persoane. Alte aproximativ 100 de posturi ar putea fi eliminate din operaţiunile internaţionale ale companiei, inclusiv din departamentele de vânzări şi marketing.
Zenith a confirmat joi lansarea unui proces de consultare a personalului privind o propunere de repoziţionare strategică a mărcii, fără să ofere detalii despre amploarea eventualelor concedieri.
Potrivit sursei citate de Reuters, compania intenţionează să îşi concentreze activitatea asupra segmentului superior al pieţei, valorificând experienţa în producerea mecanismelor de ceas complexe. Acest segment include, în general, ceasuri cu preţuri de peste 3.000 de franci elveţieni, echivalentul a aproximativ 3.650 de dolari.
Restructurarea intervine într-un context dificil pentru industria elveţiană a ceasurilor, afectată de mai mulţi ani de cererea redusă din partea consumatorilor, ale căror bugete au fost erodate de inflaţie, şi de concurenţa tot mai puternică a ceasurilor inteligente.
În timp ce producătorii orientaţi către segmentele medii de preţ se confruntă cu dificultăţi, mărcile de lux foarte scumpe au demonstrat o rezistenţă mai mare la deteriorarea condiţiilor de piaţă.
Zenith este una dintre mărcile de ceasuri de dimensiuni mai mici din portofoliul LVMH, cel mai mare grup mondial de produse de lux.
Divizia de ceasuri şi bijuterii a LVMH a raportat pentru 2025 vânzări de 10,49 miliarde de euro şi un profit de 1,51 miliarde de euro.
Grupul LVMH nu a răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta planurile de restructurare ale Zenith.



























