Jumătate dintre copiii români spun că nu sunt ascultaţi de către adulţi atunci când se iau decizii. Totodată, peste 4 din 10 elevi nu au fost consultaţi...
Prima "cârtiţă" care va săpa unul dintre cele două tuneluri ale viitoarei Magistrale 6 de metrou, pe Secţiunea Sud, în cadrul unui contract privind...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă că, printr-un nou apel de proiecte, lansat în cadrul Programului Sănătate, investeşte 230...
Călin Georgescu, inculpat pentru infracţiuni grave la adresa ordinii constituţionale din România, a ieşit după aproximativ un sfert de oră de la şedinţa...
Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, fostul reprezentant al României la Comandamentul NATO, afirmă că preşedintele Vladimir Putin va trage de timp...
Doisprezece români, cinci adulţi şi şapte copii, cel mai mic în vârstă de doi ani, au fost răniţi, după ce acoperişul casei în care se mutaseră cu...
Salvamontiştii recomandă schiorilor care aleg să-şi petreacă acest sfârşit de săptămână pe pârtiile din staţiunile montane să schieze aşa încât...
Vremea va deveni frumoasă şi caldă de săptămâna viitoare, cu temperaturi diurne, în a doua jumătate, peste normalul perioadei, atât în Bucureşti, cât...
Fostul judecător al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean afirmă că pentru ca CCR să poată lua în considerare acuzaţiile grave împotriva lui Călin...
Horaţiu Potra, pe care, în decembrie 2024, Călin Georgescu nega că l-ar cunoaşte, se dovedeşte a fi un apropiat al acestuia, cel care cerea în numele lui...