Tinerii solicită preşedintelui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legea privind educaţia sexuală, după ce CCR a decis că este constituţională Social 28 sep 2020
Orban: Îmi pare rău că unii dintre liderii USR-PLUS, şi înainte şi în campania aceasta, au tratat PNL ca pe un adversar. Încrederea se câştigă greu şi se pierde uşor Politic Intern 28 sep 2020
Orban, întrebat dacă l-a anunţat Nicuşor Dan că ar vrea să se înscrie în PNL: Nu am avut discuţii pe tema asta. Am vorbit doar de problemele şi soluţiile pentru Bucureşti Politic Intern 28 sep 2020
ALEGERI LOCALE 2020 - Cosette Chichirău: Primele rezultate din secţii arată că suntem înaintea lui Mihai Chirica. Alianţa USR-PLUS reprezintă cu adevărat ieşenii. Alianţa USR-PLUS luptă cu corupţia din PSD şi PNL Politic Intern 28 sep 2020
Orban: Astăzi Guvernul are un partener solid, serios, responsabil la Primăria Capitalei. Imediat, de luni, marţi, începem să reanalizăm proiectele prezentate în campanie Politic Intern 27 sep 2020
Băsescu: Îl felicit pe Nicuşor Dan. Sper că nu preia mandatul până nu retrage toate cele 400 de procese intentate PMB. Doamna Firea speră că spre dimineaţă se schimbă numărătoarea. Nu, doamna Firea, nu e ca la Geoană Politic Intern 27 sep 2020
UPDATE - ALEGERI LOCALE 2020 - EXIT POLL Curs-Avangarde: Candidaţii PNL-USR PLUS au câştigat în sectoarele 1, 2 şi 6, la sectorul 5 e egalitate, iar Robert Negoiţă (sectorul 3) şi Daniel Băluţă (sectorul 4) îşi păstrează funcţiile - date finale Politic Intern 27 sep 2020
Orban: A fost o prezenţă semnificativă. A întrecut aşteptările multora. E clar că este o victorie, dar ca să fie o victorie definitiv pecetluită trebuie să fie finalizate procesele verbale de numărare a voturilor Politic Intern 27 sep 2020
ALEGERI LOCALE 2020 - PSD Vrancea: Secretar de stat în MAI, agent electoral pentru soţia sa Social 27 sep 2020
ALEGERI LOCALE 2020 - Nicuşor Dan: Sunt foarte optimist că în seara aceasta vor învinge adevărul, onestitatea, dreptatea, competenţa şi decenţa Politic Intern 27 sep 2020
UPDATE - Neamţ: Planul Roşu de Intervenţie, activat după ce mai mulţi elevi de la un liceu din Săbăoani acuză dureri de cap, usturime în gât şi ameţeli / 22 de copii şi un adult, la spital / Toate persoanele din unitatea de învăţământ, evacuate - FOTOieri, 12:32
UPDATE - INS: Rata anuală a inflaţiei, în octombrie 2026, comparativ cu luna octombrie 2025, a urcat la 6,9%ieri, 09:07
Profit.roFOTO Auchan vine într-unul dintre cele mai mari mall-uri din România. A fost anunțată data când deschide magazinul din Sun Plaza, în locul Carrefour
Spotmedia.roCum au ajuns peste 3.000 de tarantule, ascunse printre șosete murdare, într-un aeroport (Video)
„Genele nu ne scriu singure destinul.” Cum îţi pot influenţa longevitatea informaţiile date de un test genetic
Gala Excelenţa în Business 2026 – O celebrare a performanţei, leadershipului şi parteneriatelor care construiesc viitorul economiei româneşti
Fundaţia Bog’Art, alături de Pădurea Prieteniei: 2.512 persoane au plantat simultan pentru un nou record mondial
Antalya găzduieşte COP31, cel mai important summit mondial dedicat schimbărilor climatice, cu 12 zile tematice
Reforma administrativă - Constantin Toma spune că nu numărul de locuitori ar trebui să fie un criteriu şi că veniturile localităţilor ar putea fi o opţiune: Reforma trebuie făcută de specialişti, să fie un proiect gestionat de Administraţia Prezidenţialăastăzi, 06:42
Papa Leon, la Lima: „Să preţuim femeile! Să protejăm şi să respectăm fetele!” / Apel la peruani să construiască o societate întemeiată pe solidaritate, respect şi binele comun astăzi, 06:05
Ciucu, despre protestul de sâmbătă: Eu nu ştiu să fi primit din partea AUR vreo cerere de autorizaţie. Întrebaţi-l pe domnul Simion unde a depus-o / O comisie din specialişti evaluează, nu vrem să se întâmple în România ce s-a întâmplat în Franţaieri, 13:45
Hackerii nord-coreeni au folosit apeluri video false pentru a fura criptomonede în valoare de 400 de milioane de dolari / Peste 900 de persoane au căzut victime acestei operaţiuni, denumite de FBI „FaceStealer”astăzi, 06:26
Bulgaria - Camionul românesc a fost un obstacol, nu cauza accidentului în lanţ de pe autostrada Tracia/ Accidentul a fost provocat de autobuzul care l-a lovitastăzi, 05:48
Hegseth îi acordă o medalie soldatului care l-a mustrat pentru că râdea şi făcea poze cu grupul său în faţa Mormântului Soldatului Necunoscut - FOTOastăzi, 02:00
Incident la un bloc din Zalău – Podeaua unei construcţii improvizate s-a prăbuşit / 30 de locatari din apartamente de la parter, evacuaţi preventivieri, 23:47
Deficitul bugetar al SUA a atins un nivel record de 404 miliarde de dolari în octombrie, la începutul anului fiscal 2027astăzi, 07:15Economic
Trafic oprit pe DN1, în zona staţiunii Azuga, din cauza unui stâlp care riscă să se prăbuşească pe şoseaastăzi, 07:14Eveniment
Malaezia anunţă o anchetă asupra unei filiale a Megaspeed - client Nvidia, condusă până în 2023 de femeia cu care fostul director general Nvidia a avut o relaţie extraconjugală / Suspiciuni privind o posibilă deturnare a cipurilor pentru inteligenţă artifastăzi, 07:07Economic
OpenAI, Google, Anthropic şi alte companii de inteligenţă artificială, date în judecată în SUA; Reclamanţii cer oprirea dezvoltării celor mai avansate modele AIastăzi, 06:49Economic
Reforma administrativă - Constantin Toma spune că nu numărul de locuitori ar trebui să fie un criteriu şi că veniturile localităţilor ar putea fi o opţiune: Reforma trebuie făcută de specialişti, să fie un proiect gestionat de Administraţia Prezidenţialăastăzi, 06:42Politic Intern
Oficial al Fed: Inteligenţa artificială ar putea provoca pierderi masive de locuri de muncă şi accentuarea inegalităţilor în SUAastăzi, 06:28Economic
Hackerii nord-coreeni au folosit apeluri video false pentru a fura criptomonede în valoare de 400 de milioane de dolari / Peste 900 de persoane au căzut victime acestei operaţiuni, denumite de FBI „FaceStealer”astăzi, 06:26Externe
Atac rusesc asupra oraşului ucrainean Viniţa: O grădiniţă şi mai multe locuinţe, avariate. Două femei au fost răniteastăzi, 06:19Externe
Pentru prima dată, SpaceX va încerca să recupereze ambele trepte ale rachetei Starship astăzi, 06:11Externe
Papa Leon, la Lima: „Să preţuim femeile! Să protejăm şi să respectăm fetele!” / Apel la peruani să construiască o societate întemeiată pe solidaritate, respect şi binele comun astăzi, 06:05Externe