Banca Transilvania, BCR şi BRD vor vinde titluri de stat pentru populaţie în lei şi, în premieră, în euro, care vor fi listate automat la bursă Economic 14 iul 2020
BNR: În primele cinci luni, datoria externă totală a României a crescut cu 5,02 miliarde euro, la 110,89 miliarde euro Economic 14 iul 2020
MOL anunţă că a descoperit gaze şi condensat în perimetrul TAL din Pakistan, fiind a doua descoperire în ultimele trei luni Economic 14 iul 2020
Dezvoltator de software de business: Companiile care vor să supravieţuiască vor fi nevoite să investească în digitalizare. Înainte de Covid-19, o parte din companii erau reticiente la ideea lucratului de la distanţă Economic 14 iul 2020
Coface estimează că economia SUA se va contracta cu 5,6% în 2020, dar îşi va reveni cu 3,3% în 2021, însă scăderea PIB-ului ar trebui să fie urmată de o creştere masivă a cererilor de faliment Economic 14 iul 2020
Oficial Ministerul Mediului: Începând din primăvară, sunt în curs de plantare la nivel naţional peste 2.500 de păduri de la zero şi completate alte 7.000 de păduri tinere Economic 13 iul 2020
Cel mai mare proprietar privat de spaţii de birouri din România îşi înfiinţează propria echipă de pompieri Economic 13 iul 2020
STUDIU: Măcelarii, comercianţii de fructe, legume şi brânzeturi, printre cei care au înregistrat cele mai mari vânzări după perioada de izolare, tendinţă vare se va păstra în continuare Economic 13 iul 2020
O agenţie românească de turism anunţă că le plăteşte testul Covid-19 turiştilor care vor să meargă în vacanţă pe insula Thassos Economic 13 iul 2020
Fondul de Garantare: Prin IMM Invest s-au acordat 10,22 miliarde lei în aproximativ două luni, o creştere a creditului bancar către companii de 34 de ori peste media lunară din ultimul deceniu. Plăţile deja făcute se ridică la 16,06 milioane lei Economic 13 iul 2020
UPDATE - Constanţa: Planul Roşu de Intervenţie, activat după ce zeci de persoane au acuzat stări de rău, într-un hotel din Saturn/ 58 de oameni, evaluaţi medical/ Şase persoane, între care doi copii, transportate la spital/ Anchetă epidemiologică - FOTOieri, 20:48
Iranul ripostează după ce atacurile SUA au ucis patru persoane la o nuntă, anunţă presa de statastăzi, 04:52
UPDATE - Scandal la Cameră - PNL şi USR anunţă că vor boicota miercuri toate activităţile de la Camera Deputaţilor, după pierderea a două posturi din Biroul Permanent /PSD: S-a stabilit o altă rotaţie faţă de ce a fost stabilit în urmă cu un an şi cevaastăzi, 10:21
Costurile de împrumut ale Japoniei ating maximul ultimilor 30 de ani. Bessent sugerează că Tokyo ar putea interveni pentru susţinerea yenuluiastăzi, 05:48
Spotmedia.roFemeia care a dezvăluit legăturile unui agent special FBI cu un oligarh rus a fost găsită moartă
De la burnout la „vreau să demonstrez că pot”: cine sunt oamenii care au ales 10 zile de stres bun pe Via Transilvanica, în studiul MedLife
Reţele Electrice România a lansat o licitaţie de peste 156 de milioane de lei pentru autovehicule cu platformă de lucru la înălţime
Când baia devine o declaraţie de stil. Iată cum asociezi culorile şi texturile pentru un interior sofisticat
Constanţa: Şeful Secţiei Chirurgie de la Spitalul Militar şi un alt medic de la aceeaşi unitate, anchetaţi pentru luare de mită în formă continuată / Ei sunt acuzaţi că au primit bani sau diverse bunuri de la pacienţi pentru consultaţii sau intervenţii chastăzi, 14:51
Comisia de învăţământ din Senat a votat abrogarea examenului paralel de admitere la liceu. Prevederea intră în vigoare din acest an şcolarastăzi, 12:55
UE vorbeşte despre un act de „terorism susţinut de un stat” în cazul dronei de la aeroportul din Leipzig. Franţa l-a convocat pe însărcinatul rus cu afaceriastăzi, 14:01
Cătălin Cârstoiu: Nu putem pregăti medicii de mâine numai cu răspunsurile medicinei de ieri. Medicul nu trebuie să ştie doar medicină, ci şi comunicare, tehnologie şi inteligenţă artificială, legislaţie, etică şi responsabilitateastăzi, 13:09
UPDATE - Hotelul din Saturn unde zeci de persoane au acuzat stări de rău, amendat de Protecţia Consumatorilor cu 100.000 de lei / Blocul alimentar, închis temporar / Peste 500 de kilograme de alimente, retrase de la consum/ Anunţul ANSVSA - FOTO, VIDEOastăzi, 09:28
Cătălin Drulă (USR), mesaj în maghiară către electoratul UDMR: Cu votul UDMR, de ieri, partidele extremiste, cu care UDMR pretinde că se luptă, au acum 4 reprezentanţi în Camera Deputaţilorastăzi, 12:15
Organizaţia Naţiunilor Unite avertizează: Încălzirea globală va atinge cel puţin 1,8°C. „Nu există rezultate pozitive la o creştere a temperaturii de peste 1,5°C”astăzi, 11:32
Cupa Italiei: Gol anulat pentru Bîrligea, Frosinone este eliminată de Sassuolo, la lovituri de departajare astăzi, 18:25Sport
Estonia a ales-o pe Ulle Madise ca nou preşedinte al ţării. Ea devine a doua femeie care va ocupa această funcţie la Tallinnastăzi, 17:57Externe
Petrişor Peiu (liderul senatorilor AUR): Răspunsul AUR la priorităţile anunţate de PSD: noi propunem mai la firul ierbii, mai concret astăzi, 17:57Politic Intern
Preşedintele Nicuşor Dan o felicită pe Ülle Madise, pentru alegerea preşedintă a Estoniei: România şi Estonia sunt parteneri europeni apropiaţi şi aliaţi în cadrul NATO, uniţi de o responsabilitate comună pentru securitatea regiunii noastreastăzi, 17:52Politic Extern
Guvernul României îşi exprimă solidaritatea deplină cu Germania, după incidentul cu dronă de la Leipzig / Ţoiu: Am decis să-l convocăm pe ambasadorul Rusiei. Mesajul nostru este clar: nu vom tolera acţiunile hibride ale Rusiei şi vom răspunde uniţi!astăzi, 17:43Politic Intern
Tiger Woods se declară vinovat de conducere imprudentă. Permisul de conducere al jucătorului de golf, suspendat pe cinci aniastăzi, 17:33Sport
Erdogan afirmă că Turcia, membră NATO, va lua în considerare aderarea cu drepturi depline la blocul de securitate condus de China şi Rusiaastăzi, 17:25Externe
Ce conţine denunţul Alianţei pentru Unirea Românilor făcut la DNA în privinţa Programului SAFE. Partidul reclamă posibile nereguli în contractele de înzestrareastăzi, 17:15Economic