TransferGo: Românii din diaspora trimit cu 25% mai mulţi bani în ţară pentru începutul noului an şcolar. Cea mai activă comunitate de români este cea din Marea Britanie Economic 10 sep 2020
BCR primeşte cereri pentru programul Noua Casă şi estimează că va acorda credite de peste 900 milioane de lei în cadrul programului. La un credit de 160.000 lei, pe o perioadă de 30 ani, rata e de 803 lei, valoarea totală plătibilă fiind 294.815 lei Economic 10 sep 2020
Poşta Română anunţă că ANAF a ridicat sechestrul asigurător de pe toate imobilele companiei Economic 10 sep 2020
ASF: În trimestrul II, societatea de asigurare cu cel mai mare număr de petiţii este Euroins România Asigurare Reasigurare, cu 57% din totalul petiţiilor soluţionate Economic 10 sep 2020
Patronat: În iulie şi august volumul vânzărilor retailului nealimentar a scăzut cu până la 75%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările, mult mai mici decât în anii anteriori, nu asigură resursele necesare supravieţuirii magazinelor Economic 10 sep 2020
Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar: Clienţii băncilor şi IFN-urilor au obţinut beneficii de 3,5 milioane de euro din negocieri, începând cu 1 martie 2016 Economic 10 sep 2020
Corneliu Bogdan Marcu, membru al directoratului Transelectrica, şi soţia sa au fost depistaţi pozitiv cu SARS-Cov-2 Social 9 sep 2020
Organizaţia Patronatelor Turismului Balnear: România pierde aproximativ 1 milion de euro pe zi generate de zona balneo şi SPA. 60% din companiile cu profil balneo şi spa vor intra în faliment până la finalul anului Economic 9 sep 2020
Ministerul Agriculturii: Din totalul de 34.647 de fermieri afectaţi de secetă, 14.456 au depus cereri pentru ajutorul de stat, pentru o suprafaţă calamitată de 282.969 ha Economic 9 sep 2020
UPDATE - Constanţa: Planul Roşu de Intervenţie, activat după ce zeci de persoane au acuzat stări de rău, într-un hotel din Saturn/ 58 de oameni, evaluaţi medical/ Şase persoane, între care doi copii, transportate la spital/ Anchetă epidemiologică - FOTOieri, 20:48
Iranul ripostează după ce atacurile SUA au ucis patru persoane la o nuntă, anunţă presa de statastăzi, 04:52
Costurile de împrumut ale Japoniei ating maximul ultimilor 30 de ani. Bessent sugerează că Tokyo ar putea interveni pentru susţinerea yenuluiastăzi, 05:48
UPDATE - Scandal la Cameră - PNL şi USR anunţă că vor boicota miercuri toate activităţile de la Camera Deputaţilor, după pierderea a două posturi din Biroul Permanent /PSD: S-a stabilit o altă rotaţie faţă de ce a fost stabilit în urmă cu un an şi cevaastăzi, 10:21
Spotmedia.roFemeia care a dezvăluit legăturile unui agent special FBI cu un oligarh rus a fost găsită moartă
De la burnout la „vreau să demonstrez că pot”: cine sunt oamenii care au ales 10 zile de stres bun pe Via Transilvanica, în studiul MedLife
Reţele Electrice România a lansat o licitaţie de peste 156 de milioane de lei pentru autovehicule cu platformă de lucru la înălţime
Când baia devine o declaraţie de stil. Iată cum asociezi culorile şi texturile pentru un interior sofisticat
Constanţa: Şeful Secţiei Chirurgie de la Spitalul Militar şi un alt medic de la aceeaşi unitate, anchetaţi pentru luare de mită în formă continuată / Ei sunt acuzaţi că au primit bani sau diverse bunuri de la pacienţi pentru consultaţii sau intervenţii chastăzi, 14:51
Comisia de învăţământ din Senat a votat abrogarea examenului paralel de admitere la liceu. Prevederea intră în vigoare din acest an şcolarastăzi, 12:55
UE vorbeşte despre un act de „terorism susţinut de un stat” în cazul dronei de la aeroportul din Leipzig. Franţa l-a convocat pe însărcinatul rus cu afaceriastăzi, 14:01
Cătălin Cârstoiu: Nu putem pregăti medicii de mâine numai cu răspunsurile medicinei de ieri. Medicul nu trebuie să ştie doar medicină, ci şi comunicare, tehnologie şi inteligenţă artificială, legislaţie, etică şi responsabilitateastăzi, 13:09
UPDATE - Hotelul din Saturn unde zeci de persoane au acuzat stări de rău, amendat de Protecţia Consumatorilor cu 100.000 de lei / Blocul alimentar, închis temporar / Peste 500 de kilograme de alimente, retrase de la consum/ Anunţul ANSVSA - FOTO, VIDEOastăzi, 09:28
Cătălin Drulă (USR), mesaj în maghiară către electoratul UDMR: Cu votul UDMR, de ieri, partidele extremiste, cu care UDMR pretinde că se luptă, au acum 4 reprezentanţi în Camera Deputaţilorastăzi, 12:15
Organizaţia Naţiunilor Unite avertizează: Încălzirea globală va atinge cel puţin 1,8°C. „Nu există rezultate pozitive la o creştere a temperaturii de peste 1,5°C”astăzi, 11:32
Vâlcea: Amendă de 30.000 de lei, dată de jandarmi unui bărbat care a ars componente auto pentru a recupera cuprul din ele/ Intervenţia patrulei a avut loc după ce jandarmii au observat fumul negru de la distanţăastăzi, 16:17Eveniment
Ursula von der Leyen: „UE şi NATO nu se vor limita doar la menţinerea presiunii asupra Rusiei, o vom intensifica. Fiecare lacună pe care Rusia o exploatează trebuie să o eliminăm” / Mark Rutte: „Rusia a devenit din ce în ce mai nesăbuită”astăzi, 16:13Externe
Scandalagiii care i-au atacat pe poliţiştii veniţi să oprească o petrecere organizată într-un cort amplasat pe stradă, în sectorul 3 din Bucureşti, au fost arestaţi preventivastăzi, 16:00Știrile zilei
George Simion spune că programul SAFE este păgubos şi plin de acuzaţii de corupţie: Astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie, AUR va depune un denunţ, privind posibile fapte de corupţieastăzi, 15:55Politic Intern
Primăria Braşov anunţă că este prima din ţară care a adoptat o Hotărâre de Consiliu Local privind intrarea în programul destinat accesibilizării blocurilor fără liftastăzi, 15:50Economic
Senatorul PNL Lucian Rusu, după ce a preluat şefia Comisiei pentru afaceri europene din Senat: România este un stat care respectă regulile europene, dar trebuie să îşi apere mai bine interesele în Europaastăzi, 15:42Politic Intern
Romgaz a finalizat formalităţile de preluare a combinatului de îngrăşăminte chimice Azomureş. Pregătiri pentru reluarea producţiei, în condiţii de siguranţăastăzi, 15:36Economic
Dolj: Primărie amendată pentru racordarea şi montarea de apometre deşi nu are autorizaţie de gospodărire a apelor. Reprezentanţii autorităţilor locale s-au apărat dând vina pe localnici despre care au spus că „se branşează noaptea” - FOTOastăzi, 15:25Social