BCR a înregistrat un profit net de 1,53 miliarde de lei în primele nouă luni, în creştere cu circa 35% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut Economic 4 nov 2022
Florinela Georgescu (ANM): De vineri temperaturile încep să scadă. Spre sfârşitul lunii maximele nu vor mai depăşi 15 grade Celsius. Nu este exclus ca manifestările de iarnă să se extindă, să mai apară şi în luna martie Economic 3 nov 2022
Bogdan Badea, Hidroelectrica: Probabil vom avea cea mai mică producţie din ultimii zece ani de zile. Trebuie să fim mai atenţi ca în alţi ani cu ce înseamnă consumul de energie electrică, trebuie să fim mai cumpătaţi Economic 3 nov 2022
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a amendat companiile Tinmar Energy şi Solprim cu câte 20.000 lei şi Eye Mall cu 60.000 lei Economic 3 nov 2022
George Niculescu, preşedintele Comandamentului de iarnă: Suntem pregătiţi pentru sezonul rece. Avem un grad foarte mare de umplere a depozitelor de gaze naturale, am depăşit 97%, în depozite sunt înmagazinate 2,97 miliarde de metri cubi de gaze Economic 3 nov 2022
Autoritatea de Supraveghere Financiară atrage atenţia asupra entităţilor neautorizate care oferă servicii de investiţii financiare Economic 3 nov 2022
Ambasadorul Germaniei în România: Investiţiile germane directe în România s-au ridicat la 12,55 miliarde de euro, la sfârşitul lui 2021 Economic 3 nov 2022
ANALIZĂ: Valoarea celor mai mari investiţii în sectorul real estate se ridică la peste 4 miliarde euro Economic 3 nov 2022
Raiffeisen Bank a raportat în primele nouă luni ale anului un profit net de 920 de milioane de lei, în creştere de 43% Economic 3 nov 2022
Consiliul Concurenţei a finalizat inspecţiile inopinate efectuate la cele 10 bănci care participă la stabilirea ratelor ROBID/ROBOR, investigaţia continuă şi băncile riscă amenzi de maximum 10% din cifra de afaceri Economic 3 nov 2022
Primăria Capitalei anunţă finalizarea lucrărilor la calea de rulare din intersecţia Calea Rahovei – Şoseaua Progresului: De luni, circulaţia tramvaielor 1, 10, 25, 32 şi 47 revine la normalieri, 17:46
Marius Balo, care a stat 8 ani în detenţie în China, anunţă că intră în greva foamei pentru a atrage atenţia asupra situaţiei Alinei Apostol, încarcerată şi ea în China şi în privinţa căreia autorităţile române nu fac demersuri pentru a o aduce acasăieri, 16:48
Ministrul Muncii: Începând cu plata drepturilor din luna noiembrie, Casa Naţională de Pensii va distribui noile taloane mov pentru cei care primesc pensia în cont bancar sau pe card, în judeţele Bistriţa-Năsăud, Covasna, Harghita şi Ialomiţaieri, 16:28
Moşteanu (USR): Avionul cu care am plecat din Timişoara a decolat cu întârziere ca să aştepte nişte pasageri. Credeţi că erau nişte ciocoi pesedişti care se cred mai presus de reguli şi de bun simţ?ieri, 21:58
Profit.roULTIMA ORĂ Clienți anunțați de scumpiri. Mare furnizor de electricitate, obligat să scumpească sau denunțe contractele cu peste 2 treimi din clienți.
Spotmedia.roPatru români conduceau o rețea de prostituție în Marea Britanie. Un vecin suspicios i-a turnat la poliție
La Salt Bank, Black Friday ţine o lună şi aduce cashback, dobânzi speciale, investiţii fără comisioane, super premii şi un Mystery Box
PPC blue va opera, în parteneriat cu OSCAR Downstream, 30 de puncte de încărcare, inclusiv pentru camioane, pe autostrada Moldovei
Grindeanu, după reacţiile la botezul de la Timişoara: Înţeleg criticile celor care au considerat că unele dintre aceste imagini transmit un mesaj nepotrivit, în contrast cu problemele României / Nu voi accepta niciodată criticile unor ipocriţiastăzi, 12:42
Eveniment NEWS.RO - Liviu Tudor Băileşteanu: Cred că e momentul ca administraţia să intre pe zonă de calitate, nu neapărat de cantitate/ Dacă părinţii ar avea o şcoală, o grădiniţă în UAT-ul în care locuiesc, mulţi nu şi-ar mai lua maşinile să se ducă în astăzi, 13:57
CSM: Inteligenţa artificială şi progresul tehnologic în domeniul justiţiei trebuie să garanteze fundamentele profesiilor juridice şi să protejeze drepturile cetăţenilorastăzi, 14:23
Abrudean (PNL): Există dorinţa de a avea un pol de dreapta, care ar putea cuprinde cele două partide de centru-dreapta care sunt în opoziţie, PNL şi USR. Mai este mult până în 2028astăzi, 14:30
Lazurca, în SUA: Sunt aici pentru a le spune interlocutorilor mei americani că relaţia noastră strategică a adus multe beneficii ambelor părţi, dar a venit momentul să fim mai ambiţioşi / Ce spune despre relaţiile economiceastăzi, 10:27
INTERVIU - Lyubomir Penev, cercetător în biodiversitate: Tehnologia inteligenţei artificiale funcţionează în prezent ca un „superplagiat”astăzi, 09:00
Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat introducerea în plen a solicitării PNL-USR privind Comisia de anchetă Mykonos-Nordis şi a cererii AUR-S.O.S România de înfiinţare a unei Comisii privind impactul migraţiei asupra securităţii naţionaleastăzi, 16:36Politic Intern
Mureş: Persoane suspectate de afaceri ilegale cu autovehicule dezmembrate/ La percheziţii, s-au găsit 160 de tone de deşeuri şi sute de litri de ulei - FOTOastăzi, 16:30Eveniment
Ten Hag consideră că retrogradarea este o posibilitate pentru Manchester United: „Dacă intri în acest cerc vicios... Da, atunci lucrurile pot deveni foarte, foarte dificile”astăzi, 16:29Sport
Cea mai mare problemă a Coifului de la Coţofeneşti după spectaculosul furt, rezolvată/ Restaurarea artefactului s-a făcut cu metode experimentaleastăzi, 16:24Cultură-Media
Cel mult o treime dintre organizaţii sunt împotriva lui Ilie Bolojan, declarat, sau dispuşi să treacă în cealaltă barcă la un hop / Argeş, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, filiale care se poziţionează clar împotriva lui Bolojan (Cotidianul)astăzi, 16:22Politic Intern
Un angajat al unei firme care furnizează online conţinut destinat adulţilor a furat de la angajator peste 270.000 de dolari/ El a pus, la beneficiar, contul bancar propriu în locul contului firmei, pentru a încasa veniturile acesteiaastăzi, 16:20Eveniment
Handbal feminin: Pivotul Pipy Wolfs o înlocuieşte pe Albertina Kassoma, la Rapid Bucureştiastăzi, 16:17Sport
Baschet masculin: U BT Cluj, înfrângere în deplasare cu Partizan Belgrad, în Liga Adriaticăastăzi, 16:07Sport
Accident între o cisternă şi un autoturism pe DN 1, între localităţile Dridif şi Voila, din judeţul Braşov/ Trei răniţiastăzi, 15:57Eveniment
Prim-ministrul Belgiei, Bart De Wever, şi-a prezentat demisia după ce nu a reuşit să ajungă la un acord privind bugetul cu partenerii săi de coaliţieastăzi, 15:53Externe