Formaţia Al Sharjah, antrenată de Cosmin Olăroiu, a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 5-0, echipa Al Oruba, într-un meci din etapa a XXI-a a campionatului Emiratelor Arabe Unite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Au marcat Alemao ’26, Bernard ’33, Caio ’42, ’44 şi Saleh ’75.

Baniyas, echipa lui Daniel Isăilă, a remizat acasă cu Al Jazira, scor 1-1. Au înscris Al Ghilani ‘6 pentru gazde şi Mabkhout ’64 pentru Jazira.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Al Sharjah ocupă locul patru în clasament, cu 42 de puncte, în timp ce Baniyas este pe 7, cu 29 de puncte. Al Oruba se află pe 13 – 10 puncte, iar Al Jazira pe 3 – 42 de puncte. Lider este Al Ain, care are 52 de puncte.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.