Un bărbat de 27 de ani susţine că a fost agresat de mai multe persoane, iar poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea şi prinderea agresorilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că, miercuri, în jurul orei 08.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o clădire aflată în construcţie, de pe strada Cişmelei din municipiul Constanţa, are loc un conflict între mai multe persoane. 
„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat,  de 27 de ani, ar fi fost agreat fizic de persoane necunoscute. 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, au precizat poliţiştii. 
El continuă cercetările pentru identificarea şi prinderea persoanelor bănuite de comiterea acestei agresiuni.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.