Augustin Lazar, procurorul-şef al Parchetului Curţii de Apel Alba-Iulia, s-a înscris în cursa pentru funcţia de procuror general al României, el fiind al patrulea candidat pentru acest post rămas vacant după demisia lui Tiberiu Niţu, au declarat joi, pentru News.ro, surse judiciare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lazăr conduce Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia din ianuarie 2013, anterior el fiind procuror-şef adjunct. Procurorul a coordonat anchetele din dosarele privind furturile brăţărilor dacice şi altor bunuri de tezaur din zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

Până acum, în cursa pentru şefia Ministerului Public s-au mai înscris Codruţ Olaru, Oana Schmidt-Hăineală şi Gheorghe Ivan. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Codruţ Olaru este, din mai 2013, adjunct al procurorului general al României, iar anterior, din 11 ianuarie 2007, a fost procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Olaru a fost procuror din 1995 până în 1999 la Parchetul Judecătoriei Bacău, instituţie pe care ulterior a condus-o timp de un an, până în 2000. Ulterior, Codruţ Olaru a fost procuror la Parchetul Tribunalului Bacău, iar din 2002 a fost la DIICOT Bacău, instituţie pe care a şi condus-o din 2005 până în 2007.

Oana Schmidt Hăineală este membru în Consiliul Superior al Magistraturii din 2011, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, ea lucrând anterior la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, cu grad profesional de parchet de pe lângă curtea de apel. A fost vicepreşedinte al CSM în 2012 şi preşedinte în 2013. Mandatul de membru îi expiră în acest an.

Gheorghe Ivan a condus DNA Galaţi în perioada 2008 - 2013, fiind de atunci procuror la Parchetul Înaltei Curţi.

Ministerul Justiţiei a declanşat, pe 17 februarie, procedura de selecţie pentru ocuparea funcţiei de procuror general, termenul limita pentru depunerea dosarelor fiind 16 martie.

Ministrul Justiţiei a spus de mai multe ori, după declanşarea procedurii, că nu a primit nicio candidatură pentru funcţia de procuror general al României şi că îi roagă pe cei dedicaţi profesiei, care au integritate, viziune şi curaj, să facă un pas înainte şi să se înscrie, dând asigurări că vor fi şanse egale pentru toţi candidaţii.

Potrivit Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, numirea în funcţia de procuror general se face de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Pe lângă vechimea de 10 ani în funcţie, candidaţii trebuie să fi obţinut calificativul ”foarte bine” la ultima evaluare şi să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii cinci ani. Candidaţii trebuie de asemenea să aibă capacitatea de a organiza activitatea Ministerului Public, pentru o bună administrare a justiţiei, viziune managerială, experienţă profesională relevantă, capacitate decizională şi de asumare a răspunderii, capacitatea de gestionare a situaţiilor de criză, motivare şi capacitate de relaţionare şi comunicare.

La acestea se adaugă criterii de integritate, obiectivitate şi imparţialitate în exercitarea funcţiei, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor şi influenţelor de orice natură, respectarea standardelor de conduită conforme cu demnitatea şi onoarea profesiei şi absenţa oricărui conflict care ar putea dăuna interesului public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.