Italia şi China trebuie să-şi strângă legăturile, consideră ministrul italian de Externe Luigi Di Maio, cu riscul de a deranja Statele Unite, care denunţă frecvent ambiţiile internaţionale ale Beijingului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Luigi Di Maio a făcut aceste declaraţii în urma unei întâlniri cu omologul său chinez Wang Yi, care a început marţi la Roma un turneu în Europa, în care vizitează Olanda, Norvegia, Franţa şi Germania.

Italia este prima mare putere occidentală care a intrat în proiectul chinez al ”noilor drumuri ale mătăsii” anul trecut, când a semnat cu Beijingul o serie de acorduri care nu au condus, până în prezent, la câştiguri concrete importante.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Luigi Di Maio a dat asigurări că întâlnirea sa cu Wang Yi a fost ”foarte rodnică” şi că au discutat despre mijloace de ”relansare a parteneriatului strategic din punct de vedere economic şi industrial” între Italia şi China.

Wang Yi a declarat la rândul său presei că China şi Uniunea Europeană (UE) este necesar să-şi consolideze cooperarea în lupta împotriva noului coronavirus.

Preşedintele american Donald Trump reproşează Beijingului faptului că a favorizat răspândirea noului coronavirus în lume. El intenţionează să restrângă dezvoltarea internaţională a gigantului chinez prin reţeaua de telecomunicaţii Huawei Technologies, pe care o acuză că este folosită drept ”cal troian” de spionajul chinez.

Italia nu a impus până în prezent vreo restricţie Huawei, iar Di Maio nu a evocat grupul marţi.

Wang Yi a dat asigurări, referindu-se la Statele Unite, că China nu vrea un nou Război Rece.

”Un Război Rece ar fi un pas înapoi”, a declarat ministrul chinez de Externe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.