Un tânăr de 29 de ani a murit, marţi, după un accident care a avut loc pe un şantier din municipiul Lugoj, judeţul Timiş. Bărbatul a fost decapitat de o grindă care s-a prăbuşit, după ce sistemul de prindere s-a rupt, în timp ce aceasta era transportată cu o macara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor IPJ Timiş, un accident de muncă a avut loc, marţi, pe un şantier la o hală aflată în construcţie, în Lugoj. Un tânăr de 29 de ani care se afla într-o nacelă şi care lucra la reglarea unei grinzi a decedat, fiind decapitat, după ce chinga care susţinea grinda în timp ce era transportată de o macara s-a rupt.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
La faţa locului au ajuns echipele de prim-ajutor, însă acestea au constatat doar decesul bărbatului.
 
Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă, urmând ca şi ITM să cerceteze cazul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.