Acoperişul unui bloc din Piaţa Neamţ a fost luat de vânt şi a căzut peste o maşină şi două case. De asemenea, acest incident a afectat şi faţada blocului de la trei apartamente.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au transmis că pompierii au fost anunţaţi luni, despre faptul că un acoperiş a fost desprins din cauza vântului.
“În această dimineaţă, în jurul orei 06:30, prin apel la 112, am fost înştiinţaţi despre faptul că acoperişul unui bloc de locuinţe situat pe strada Negoiului s-a desprins din cauza vântului şi a căzut peste un autoturism şi două case. De asemenea a fost afectată faţada blocului de la trei apartamente. Acoperişul căzut are o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi”, au precizat pompierii.
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Mai multe localităţi din judeţul Neamţ s-au aflat sub cod galben de vânt, înregistrându-se intensificări ale vântului care au depăşit la rafală 55 - 60 km/h.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.