Jandarmii au intervenit pentru a îndepărta o viperă pe care angajaţii unei instituţii din Orşova, judeţul Mehedinţi, au observat-o ascunsă sub lambriul de pe un perete al unui birou. Reptila a fost ulterior eliberată în habitatul natural.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Jandarmeria Română a anunţat, miercuri, că jandarmii au fost solicitaţi să intervină, în urmă cu o zi, în municipiul Orşova, după ce funcţionarii unei instituţii au observat o viperă ascunsă într-un birou. 
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Ajunşi acolo, jandarmii au constatat că panica a fost produsă de o viperă, cu  lungimea de aproximativ 20 de centimetri, ascunsă sub lambriul de pe un perete. Vipera a fost îndepărtată din acel loc şi ulterior eliberată în habitatul natural.
 
Jandarmii le recomandă oamenilor să nu încerce să îndepărteze singuri reptilele, ci să le solicite sprijinul în astfel de situaţii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.