Cinci persoane au fost salvate de pompierii constănţeni dintr-un incendiu izbucnit la un bloc din Murfatlar, acestea fiind scoase cu autoscara din garsonieră. O femeie a suferit arsuri şi a fost dusă la spital, iar celelalte persoane, printre care şi un copil de doi ani, au refuzat transportul la unitatea medicală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, duminică seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul patru al unui bloc din Murfatlar.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Acolo s-au deplasat pompierii din cadrul detaşamentului Palas cu o autospecială de stingere, o autoscară şi un echipaj SMURD B. 
 
Pompierii au salvat cinci persoane care au fost scoase cu autoscara din garsonieră. Proprietara locuinţei a suferit arsuri de gradele I şi II pe aproximativ 10% din suprafaţa corpului, fiind transportată la spital conştientă.
 
Celelalte patru persoane, printre care şi un copil de doi ani, au fost evaluate medical la faţa locului şi au refuzat transportul la spital, fiind fără probleme.
 
În urma incendiului au fost distruse mobilierul şi aparatura electrică din garsonieră. Cauza probabilă a incendiului a fost o lumânare lăsată nesupravegheată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.