Cinci mari retaileri, între care Amazon.com şi Walmart, au fost daţi în judecată marţi de University of California în legătură cu ”riscul existenţial” implicat de încălcarea brevetelor şcolilor de către producătorii străini, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Amazon.com, Walmart, Target, Ikea şi Bed Bath & Beyond sunt acuzaţi că încalcă patru dintre brevetele universităţii legate de becurile LED, care consumă mai puţină energie şi durează mai mult decât becurile tradiţionale.

Universitatea a mai cerut Comisiei pentru Comerţ Internaţional a Statelor Unite să deschidă o investigaţie privind comportamentul comercianţilor, în legătură cu importurile de becuri.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Procesele de marţi au rolul ”să declanşeze un răspuns larg, naţional la pericolul existenţial al transferului tehnologiei universităţii, provocat de ”nerespectarea pe scară largă” a drepturilor asupra brevetelor, potrivit plângerii.

Procesele înregistrate la Tribunalul Districtual din Los Angeles solicită şi despăgubiri de o valoarea nespecificată, inclusiv redevenţe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.