La un an de la tragedia din clubul Colectiv, cei rămaşi în viaţă rememorează cu durere seara de 30 octombrie 2015, timpul spitalizării, operaţiile, chinurile şi schimbările prin care au trecut. Liviu Ionuţ Popescu, basistul trupei Up to Eleven, în vârstă de 30 de ani, spune într-un interviu pentru News.ro că de atunci, în fiecare lună, pe 30, merge la Colectiv. Ca o terapie. Nu crede că societatea s-a schimbat la nivel profund şi ar vrea ca oamenii să conştientizeze că un nou Colectiv se poate întâmpla oricând şi cu aceleaşi rezultate.
A rămas cu cicatrice, dar şi fără cel mai bun prieten şi coleg de trupă, chitaristul Laurenţiu Vârlan. Venise în club pentru concertul colegilor de la Goodbye to Gravity, să fie împreună, să sărbătorească lansarea noului album GTG. Spune că a fost printre norocoşi, ars pe 35% din suprafaţa corpului, însă fără căi aeriene afectate. A fost spitalizat şi în România, şi în Austria, la Viena. Este printre "fericiţii" care au ajuns în acea seară la Spitalul de Arşi, singurul specializat.
Din ţară a plecat contaminat cu bacterii care i-au speriat pe medicii austrieci. La Viena a stat în comă indusă o săptămână, pe un pat de nisip, care nu există în România, dar a fost externat pentru că era un pericol.
Spune că, din punct de vedere uman, medicii de la Bucureşti au făcut tot ce le-a stat în putinţă.
Cu cu câteva zile înaintea comemorării victimelor Colectiv, Liviu Popescu s-a întors în faţa fostei fabrici Pionierul, unde a vorbit despre prietenie, durere, nepăsare, sistemul medical care lasă de dorit, terapie.
Liviu, ce simţi când te întorci aici?
"Simt o mare tristeţe, o durere de nedescris. După ce m-am întors de la Viena, în fiecare lună, pe 30, am fost aici. Este şi un fel de terapie, de closure pentru mine. Îmi stârneşte cele mai profunde sentimente de tristeţe. Am pierdut foarte mulţi prieteni aici. Probabil cel mai bun prieten, Leo, colegul meu de trupă şi de serviciu, şi mulţi alţii. Lucrez la un magazin de instrumente muzicale şi fac parte, împreună cu trupa mea, din scena underground de peste 10 ani. Mă cunoşteam cu foarte mulţi oameni de aici, fie că vorbim de artişti din trupe, fotografi, organizatori de evenimente. Ne cunoaştem cu toţii, mergem la acelaşi evenimente. Am pierdut foarte mulţi cunoscuţi şi prieteni aici”.
Rememorări
Într-o seară de vineri, 30 octombrie, Liviu Ionuţ Popescu a ajuns împreună cu colegii de trupă în club Colectiv să se bucure de concertul colegilor de la Goodbye to Gravity: "Era plănuit de mult să mergem, chiar cu o lună înainte ştiam. Cu câteva zile înainte, bassistul lor, Alex Pascu, şi cumva liderul spiritual al trupei fusese la noi la magazin, ne-a invitat, ne-a spus ce urmează să se întâmple, că va fi un concert extraordinar şi ne-am bucurat să venim”.
După serviciu, împreună cu Leo, Liviu a ajuns la Colectiv, în jurul orei 21.00.
"Eram la o masă, în apropierea barului, departe de ieşire, şi ne bucuram de concert împreună cu ceilalţi. Au fost două focuri de artificii, unul la începutul concertului, unul pe la jumătate. Din câte ştiu, aveau concertul împărţit în două părţi. În prima parte urmau să prezinte noul album, iar în cea de-a doua parte, piese mai vechi. În momentul în care a izbucnit incendiul mă aflam chiar la masă. Cu cinci minute înainte fusesem cu Bogdan afară la o ţigară. De frig am intrat în club. Nu mai ţin minte unde erau ceilalţi, dacă eram cu toţii la masă în momentul acela, cu siguranţă nu eram. Eu eram la masă. Îmi aduc aminte că artificiile s-au oprit, o lumină a rămas aprinsă în club. Solistul Andrei Găluţ a spus "asta nu face parte din program, aduceţi un extinctor””, îşi reaminteşte el.
Pe moment, reacţia lui Liviu, ca de altfel a multora, a fost să nu fugă sau să se panicheze.
"Pe moment nu m-am panicat, nu a fost panică din primul moment. Am aşteptat să văd ce se întâmplă, am crezut, ca majoritatea, că e un episod trecător, a luat spuma foc… că cineva va stinge focul în secundele următoare şi concertul va continua. Asta a fost crucial cumva. Abia atunci când flacăra a ajuns la tavan oamenii s-au panicat… am şi auzit pe cineva care spunea să iasă afară toată lumea… Am observat oamenii îmbulzindu-se către ieşire. Atunci m-am panicat, am zis că nu e în regulă, am ajuns la ieşire, în container”, spune Liviu.
Înainte de container, spuma topită a început să pice pe ei.
"Înainte de container, a început să-mi curgă burete în cap. Curgea burete pe noi. Nu mai puteam să înaintez, temperatura era infernală, am închis pur şi simplu ochii şi cred că mi-am ţinut respiraţia şi m-am gândit că voi muri. M-am gândit la familia mea. Este momentul de groază pe care câteodată mi-l amintesc şi nu îmi face bine. Atunci am conştientizat că acesta e sfârşitul şi mi se părea foarte… nu-mi venea să cred”, retrăieşte el clipele.
Drumul până afară a fost, pentru toţi, un calvar din cauza sperieturii şi a flăcărilor.
"Nu ţin minte parcursul până afară, am doar nişte momente, în care uşa s-a deschis, eram cred în container, a doua uşă s-a deschis. Presiunea oamenilor care încercau să iasă pe cea de-a doua jumătate de uşă era mare… Uşa a cedat şi atunci o gură de aer proaspăt m-a trezit, am văzut lumina de afară, dar focul din interior a tras aerul şi a dat tiraj flăcării, care a trecut peste oameni, a ieşit prin container şi a ars tot. Probabil că de acolo şi arsura mea de pe spate”, mărturiseşte Liviu, care a fost în grămada de oameni ce se călcau în picioare să răzbească afară.
Spune că un nor negru l-a învăluit, îşi aminteşte de grămadă şi cum încerca să iasă: "Eram cumva prins, era o grămadă de peste un metru de oameni care gemeau, ţipau, încercau să iasă, dar nu reuşeau. Am fost ajutat de cineva de afară, dintre oamenii care reuşiseră să iasă la timp, şi am ieşit, am fost scos pe picioare. Pielea îmi atârna pe ambele mâini, nu mi-am putut da seama pentru că nu mă puteam vedea, îmi vedeam doar degetele, pielea curgea, epiderma era pârlită, pe cap am pus mâna, aveam părul aspru, nu mi-am dat seama de gravitate”.
Afară l-a găsit pe Bogdan (Bobo): "Ieşise înainte, era pe jos, nu se putea ridica. Împreună cu prietena lui am încercat să îl ridicăm şi atunci Mircea, colegul nostru de trupă, care a scăpat teafăr şi a reuşit să iasă înainte noastră, ne-a găsit şi mulţumită lui atât eu, cât şi Bogdan am ajuns destul de repede în salvări”.
Amploarea tragediei şi gravitatea rănilor suferite de tineri au făcut ca numărul salvărilor să fie insuficient, astfel încât medicii au fost nevoiţi să transporte la spitale mai mulţi arşi deodată.
Liviu a găsit un loc într-o salvare care a plecat însă ultima către spital.
"Eu am ieşit pe picioare, însoţit de Mircea, până în Piaţa Bucur şi am fost suit într-o salvare. Erau deja pline salvările, am găsit una care mai avea loc pe scaun şi am fost dus la Spitalul de Arşi”, explică el.
Din cauza şocului, nu şi-a dat seama că Leo nu a mai ieşit din club. A primit vestea teribilă a doua zi.
Calvarul din spital
Fluxul de răniţi a încetinit intervenţiile.
"Acolo am aşteptat. La singurele spitale de specialitate, Floreasca şi Arşi, a fost un flux enorm de pacienţi în noaptea aia. Am aşteptat la camera de gardă, medicii au venit de acasă, tot spitalul a fost în alertă, s-a operat toată noaptea. Mi-am aşteptat rândul într-un salon, am rugat o asistentă să-mi anunţe familia, pentru că eu nu-mi puteam folosi mâinile. Au venit, dar nu au putut intra. La miezul nopţii mi-au făcut evaluarea şi mi-au curăţat rănile. Abia două zile mai târziu, luni, am fost grefat pentru prima oară”, rememorează Liviu momentele în care a ajuns la spital.
Pe întreaga perioadă a spitalizării, atât în ţară, cât şi în Austria, Liviu a fost conştient, cu excepţia unei săptămâni, când i s-a indus coma din motive medicale. Faptul că a fost treaz i-a permis să interacţioneze cu alţi răniţi, dar, şi mai mult, să ştie ce se întâmplă cu el însuşi:
"Am trecut prin proceduri foarte dureroase. În fiecare zi ni se schimbau pansamentele. La baie, sub apă, pentru că se lipeau. Aveam dureri insuportabile şi însăşi vederea mâinilor, care erau făcute zob... Eram bandajat de la brâu în sus. Am fost infectat, am început să fac febră mare în fiecare zi. Nu puteam să dorm, nu puteam să stau decât pe spate, deşi medicii spuneau să nu. Nu aveam cum să stau altfel, mâinile erau imobilizate, nu mă puteam ridica din pat . Momente foarte-foarte grele.. Nu îmi aduc aminte uşor”.
În total, a petrecut 40 de zile în spital, atât în România, cât şi în Austria, la Viena: "La Viena am fost internat o lună. În total am petrecut 40 de zile în spital, atât în România, cât şi în Austria. Am fost externat destul de pe grabă, aveam răni deschise, prezentam un pericol pentru spitalul din Viena din cauza bacteriilor cu care am fost contaminat în România. Am stat acolo două săptămâni pentru schimbarea tratamentelor, după care m-am întors în ţară”.
Diferenţa dintre sistemele medicale
"Din punct de vedere al condiţiilor din spital, nu putem face o comparaţie între ţările occidentale şi România. Medicii de aici au fost la înălţime, atât ei, cât şi staff-ul din spital - asistente, infirmiere - au dat tot ce au putut pentru noi. Am fost norocos cumva că am ajuns la singurul spital specializat în arsuri din Bucureşti. Din păcate, condiţiile şi infrastructura lasă de dorit în spital, dar medicii au făcut tot ce au putut pentru noi, iar când nu s-a mai putut am fost transferat”, rememorează Liviu Popescu, care este convins că aşa a fost cel mai bine pentru el.
"Evoluţia mea era incertă, am avut o suprafaţă mare arsă, 35%. Am avut noroc să nu am arsuri aeriene sau intoxicaţie cu fum, dar suprafaţa a fost mare, arsuri de gradul III pe mâini. O parte din grefe nu s-au integrat şi pe 13 noiembrie am fost transferat la Viena, până pe 9 decembrie, plus două săptămâni în Ambulator tot la Viena”, povesteşte supravieţuitorul din Colectiv.
Spitalizarea de după incendiu la Viena a însemnat noi operaţii: "Am suferit un nou proces de grefare pe mâini, de curăţare a spatelui şi de acoperire cu piele artificială, care ajută la vindecare şi care apoi se elimină. Am stat o săptămână în comă indusă, sedat, pe un pat special care ajută la vindecare, cu nisip, care nu există în România. Nu se putea sta pe el decât nemişcat 24 de ore şi am stat o săptămână sedat. După aceea a urmat o perioadă incertă, vreo săptămână, în care evoluţia nu a fost favorabilă. Cu timpul, lucrurile au intrat pe un făgaş normal, grefele s-au prins, spatele s-a vindecat foarte bine”.
A slăbit 12 kilograme. Avea o anemie puternică şi era infectat cu bacterii, motiv pentru care nu a avut voie într-un salon obişnuit.
"M-au pus pe picioare. Am făcut exerciţii de mobilizare. Şi când parametrii inflamatori au revenit la normal şi când ei au considerat că starea mea e în regulă, m-au externat, direct de la Terapie intensivă, fiind unul dintre puţinele cazuri. Medicii de acolo erau foarte bucuroşi şi am plecat direct la hotel. Nu m-au putut interna pe secţia de Chirurgie plastică din cauza bacteriilor pe care le purtam. Bacterii care la ei nu sunt neapărat eradicate, dar incidenţa cazurilor este mult mai mică decât în România. Prezentam un pericol pentru ceilalţi pacienţi”, a fost verdictul în momentul externării lui de la AKH.
El crede că mulţi dintre răniţi ar fi supravieţuit dacă ar fi fost trimişi în spitale din străniătate.
"Nu sunt eu poate cel mai în măsură să judec, dar probabil că dacă s-ar fi dat drumul răniţilor la transfer în străinătate, ştiu că sunt nişte costuri mari, poate că mai mulţi ar fi supravieţuit. Medicii de la AKH, care este unul dintre cele mai mari spitale din Europa, mi-au spus că ei nu ar fi putut face faţă unui asemenea accident. Ei aveau 6 locuri la Terapie Intensivă pentru marii arşi, într-un spital de 2.200 de locuri”, mărturiseşte Liviu.
Medicii din Austria i-au spus că bacteriile cu care a venit el sunt frecvente în Europa de Est şi în ţările arabe subdezvoltate.
"Cele cu care am fost eu infectat erau sensibile la un singur antibiotic, Colistin, foarte puternic, care are impact asupra tractului urinar. După o administrare de lungă durată, se ajunge la insuficienţă renală. Era singurul la care Piocianicul era sensibil. La Viena am fost curăţat foarte bine, pentru că bacteria infectează ţesutul mort. Antibioticul sistemic, luat prin perfuzii, nu avea efect extraordinar. Arşii trebuie ţinuţi într-un mediu cât mai steril. La mine în salon nu se putea intra decât după dezinfectare riguroasă şi cu echipament de protecţie care se arunca. Orice asistent care intra în salon la Viena era îmbrăcat din cap până în picioare în îmbrăcăminte sterilă pe care după aceea o arunca”, mai povesteşte el.
Ai plecat din AKH pe picioare…
"Da, am plecat pe picioare, era un hotel aproape de spital şi am mers de câteva ori în ambulatoriu la spital pentru schimbarea bandajelor. Rana de pe antebraţul stâng nu era închisă. S-a închis mult mai târziu, cred că în februarie, la două luni după ce m-am reîntors în ţară”, precizează Liviu.
În luna februarie a acestui an, Liviu Popescu era încă dependent de ajutorul celor din familie pentru că nu îşi putea folosi mâinile.
"Nu-mi puteam strânge degetele, aveam probleme. Am făcut kinetoterapie la Spitalul Militar din Bucureşti. Şi încet, încet mi-am revenit. Am reuşit să-mi recapăt mobilitatea degetelor, a articulaţiilor. Am avut nevoie de circa şase luni până am putut să mă întorc la serviciu. În luna iunie m-am întors”, mai spune el.
Acolo, în magazinul cu instrumente muzicale unde lucrează, Laurenţiu Vârlan, prietenul lui, nu a mai venit.
"Prima lună a fost foarte dificilă pentru că îl vedeam la fiecare pas, îmi aduceam aminte de el. Oricum îmi aduc aminte în fiecare zi. A fost greu. Acomodarea a fost grea din punct de vedere psihic pentru mine. Dar încet, încet, viaţa merge mai departe. Nu putem face nimic pentru a schimba ce s-a întâmplat. Trebuie să ne luptăm - şi eu încerc şi colegii mei de trupă… Din păcate, Bogdan este încă în spital în Belgia, e mult mai grav rănit, a suferit amputări, este într-o fază de reconstrucţie. Îl aştept şi pe el pentru a repune trupa pe picioare, pentru ca măcar muzica lui Leo să nu moară şi să nu fie uitat”, este optimist Liviu.
Ce a schimbat Colectiv
Crede că tragedia din Colectiv nu a dus la o schimbare la nivel profund: "Mă tem că nu s-a produs o schimbare la nivel profund. La nivel superficial… cel puţin, condiţiile din spitale… Datorită donaţiilor şi a mobilizării societăţii civile, lucrurile au început să se schimbe, condiţiile pentru pacienţi. Dar la nivel de sistem, nu ştiu dacă s-au schimbat. Mi-e teamă că un nou Colectiv se poate întâmpla oricând şi cu aceleaşi rezultate”.
A rămas cu anxietăţi, cu frici, şi, chiar dacă merge în cluburi, stă mai mult lângă intrare.
"Am o teamă firească. Probabil că majoritatea. De fiecare dată când merg în club, cu o zi înainte, merg oricum doar cu ocazii ultra speciale, rememorez evenimentul din acea seară şi am anxietate, teamă înainte să ajung. Acolo stau mereu lângă ieşire. Dar cu timpul probabil că lucrurile vor reveni la normal”, se încurajează.
Vinovaţii
"Cu siguranţă, sunt mulţi vinovaţi. Vina e împărţită, bineînţeles, că nu putem găsi un singur vinovat, de vină suntem şi noi, cetăţenii de rând, prin atitudine, suntem pasivi şi nu ne implicăm mai mult. După Colectiv s-a văzut că oamenii au reuşit să se mobilizeze extraordinar şi la presiunea străzii practic s-au făcut multe lucruri în acele zile şi noi, răniţii din Colectiv, am avut acces la tratament, un tratament de lungă durată şi foarte costisitor datorită oamenilor, donaţiilor lor”, spune Liviu.
El speră că cei afectaţi de incendiu să nu fie uitaţi.
"Statul se mişcă mai încet, dar să sperăm că nu suntem lăsaţi în drum. Este vorba de un tratament care se întinde pe o perioadă de câţiva ani, e nevoie de intervenţii chirurgicale pentru mulţi oameni. Şi eu luna viitoare voi pleca la operaţii în Germania pentru îndepărtarea bridelor de pe mâini, de la nivelul degetelor, care mi le imobilizează parţial”, adaugă el.
Basistul trupei Up to Eleven a suferit până acum patru operaţii. Mâinile i-au fost grav afectate, poartă un costum compresiv 23 de ore pe zi. Este un protocol standard, i-au luat măsuri încă de la Viena, şi sunt făcute 100% la comandă. Medicii austrieci i-au recomandat să le poarte până la doi ani după externare.
"Sunt foarte scumpe - două manşoane şi două mănuşi pe care le port acum costă 1.200 de euro. Ele au termen de valabilitate 5 luni, îşi pierd proprietăţile elastice, după aceea trebuie schimbate. Le-am schimbat până acum, se fac şi măsurători noi. Eu le fac pe acestea la Viena. Sunt costume pe care le-am avut din prima zi după externare, cumva de pe 17 decembrie le port şi sunt foarte mulţumit de ele. Ele ajută foarte mult, cicatricile după operaţii tind să se dezvolte necontrolat şi să mobilizeze articulaţii, se dezvoltă aşa-numitele bride, un ţesut care se dezvoltă necontrolat şi incomodează. Eu am avut un impact mai mic, dar cunosc persoane cu articulaţii imobilizate, cu degete imobilizate”, explică el.
Urmele de pe corpul său nu vor dispărea niciodată, dar este optimist: "Am dezvoltat cicatrici hipertrofice pe ambele braţe, dar cu ajutorul cremelor, al costumelor compresive şi al unor intervenţii chirurgicale pe care le voi suporta, de ameliorare a aspectului lor, în timp, impactul va fi mai mic. Cu siguranţă, urmele nu vor dispărea niciodată”.
Liviu Popescu se consideră însă norocos şi este recunoscător că a scăpat cu viaţă: "Eu am fost destul de norocos, sunt afectat mai mult estetic, lucru care nu mă deranjează foarte tare. Sunt recunoscător că am scăpat cu viaţă şi că totuşi am reuşit să trec peste momentul acesta dificil. A fost o perioadă grea. Bineînţeles că evoluţia poate fi incertă în timp, cicatricile, dacă nu sunt corespunzător tratate, se pot transforma în alte probleme, mult mai grave. Trebuie să am grijă, nu am voie să mă expun la soare timp de doi ani”.
A reînceput să cânte timid, iar pe 30 octombrie va fi la concert, la Arenele Romane, într-un spectacol "Colectiv, nouă ne pasă”. Contravaloarea biletului este de fapt o donaţie, banii vor fi strânşi prin Crucea Roşie şi vor fi distribuiţi către răniţi.
"În seara aia viaţa s-a schimbat din multe puncte de vedere: nu mai am trupa, am pierdut un foarte-foarte bun prieten, la care mă gândesc în fiecare zi... Încercăm să comemorăm ce s-a întâmplat aici (la Colectiv, n.r), pentru că oamenii tind să neglijeze cumva ce s-a întâmplat în acea noapte. Era un concert al unei trupe de underground din Bucureşti, una dintre cele mai bune trupe. Care făcea eforturi mereu să dea publicului un produs de cea mai bună calitate - cel mai bun sunet, showuri de excepţie… Acesta a fost şi motivul pentru care am fost”, încheie Liviu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
