Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Spitalului Clinic Militar de Urgenţă ”Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca au transmis, joi, o serie de precizări, ”având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public şi pentru clarificarea aspectelor în legătură cu asistenţa medicală acordată actorului Florin Piersic în spitalul nostru”.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
”Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru. Acesta a fost tratat pentru patologia complexă pentru care s-a adresat spitalului”, au precizat aceştia.
 
Conform sursei citate, actorul şi familia acestuia au cerut să nu fie furnizate informaţii medicale şi doresc păstrarea intimităţii.
 
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost operat la genunchi  Spitalul Militar Cluj-Napoca, ulterior fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru a fi supravegheat de medici.
 
Florin Piersic a ajuns la Terapie Intensivă, la Institutul Inimii din Cluj, pentru a fi supravegheat de medici, având în vedere vârsta înaintată şi faptul că are montat un stimulator cardiac, relata Antena 3.
 
”Starea sa este stabilă. În momentul de fatţă se află în Secţia cardiologie, sub tratament mediamentos”, au anunţat reprezentanţii Institutului Inimii.

Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de luni la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, a decurs bine, dar pacientul are nevoie de recuperare.

Actorul a fost operat după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol, iar medicii au constatat că avea o infecţie la un genunchi, infecţie care se pare că s-a extins.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.