Executivul a aprobat, vineri, un memorandum cu tema - aprobarea ocupării unor posturi vacante la nivelul Bibliotecii Naţionale a României, instituţie din subordinea Ministerului Culturii, prin concurs sau examen, potrivit legii şi cu respectarea prevederilor art.1 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2022 cu privire la reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prin acest memorandum, Executivul a aprobat scoaterea la concurs a unui număr de 15 posturi pentru Biblioteca Naţională a României, instituţie din subordinea Ministerului Culturii, arată comunicatul de presă al Guvernului.

Posturile sunt necesare pentru promovarea patrimoniului de carte românească în Europa şi în lume.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Biblioteca Naţională este unica instituţie care asigură păstrarea memoriei documentare a României şi reprezintă principala sursă documentară pentru cunoaşterea culturii naţionale, mai indică sursa citată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.